Comisia Europeană (CE) vrea să împrumute aproximativ 80 de miliarde de euro anul acesta - prin emiterea unor obligaţiuni pe termrn lung -, cu scopul de a finanţa o parte a planului relansării economice europeane postcovid al Uniunii Europene (UE), intitulat "Next Generation EU", dotat cu 750 de miliarde de euro, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Comisia va fi în măsură să finanţeze, în cursul semestrului doi, toate subvenţiile şi împrumuturile destinate statelor membre (UE) prevăzute în cadrul ”Facilităţii relansării şi rezilienţei (Recovery and Resilience Facility-RRF), şi să acopere nevoile politicilor europene care beneficiază de o finanţare prin planul Next Generation EU", anunţaămarţi, într-un comunicat, Comisia.

Potrivit CE, aceste împrumuturi - care urmează să fie lansate în iunie - urmează să fie completate cu titluri europene pe termen scurt în valoare de zeci de miliarde de euro, în vederea acoperirii nevoilor de finanţare.

Comisia mai precizează că planul său de finanţare urmează să fie actualizat în septembrie.

Ministrul francez al Economiei şi Finanţelor Bruno Le Maire declară marţi, într-un interviu acordat Talk Le Figaro, că Franţa urmează să primească aproximativ cinci miliarde de euro, la sfârşitul lui iulie, în cadru planului relansăriieconomice europene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.