Instagram schimbă modul în care prezintă conţinutul după ce a fost acuzată de suprimarea mesajelor pro-palestiniene în timpul recentului conflict dintre Israel şi militanţii din Fâşia Gaza, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aplicaţia a favorizat conţinutul original în funcţia sa „Stories” în detrimentul postărilor existente şi repartajate, dar acum le va trata egal, a anunţat.

Sistemul actual a avut „un impact mai mare decât era aşteptat” asupra unor tipuri de postări. Dar acesta a fost un efect secundar neintenţionat şi nu o ăncercare de a cenzura anumite puncte de vedere, a transmis Instagram.

În timpul recentului conflict, platformele de social media au fost folosite utilizate intens pentru a răspândi mesaje de susţinere de ambele părţi.

Multe dintre mesajele pro-palestiniene au fost distribuite la scară largă, ceea ce însemnă că, în conformitate cu sistemul actual, le-a fost acordată mai puţină importanţă decât postărilor originale.

Un purtător de cuvânt al companiei a spus că logica de a prioritiza postările originale a fost ca cei mai mulţi utilizatori de Instagram să aibă mai multe poveşti de urmărit decât timp de a le verifica, iar compania crede că oamenii au fost „mai interesaţi de poveştile originale ale celor mai apropiaţi prieteni”.

„I-a făcut de asemenea pe oameni să creadă că reprimăm poveştile despre anumite subiecte sau puncte de vedere. Vrem să fim foarte clari - nu este cazul. Asta s-a aplicat la orice postare care era repartajată în Stories, indiferent despre ce era vorba”.

Instagram a înregistrat o creştere a numărului celor care repartajează postări în general, a mai precizat reprezentantul platformei, şi recunoaşte că faptul că postările „nu ajung să aibă reach-ul aşteptat nu este o experienţă bună”.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că Instagram a remarcat această problemă de-a lungul unei perioade lungi şi că nu este doar o reacţie la recenta controversă.

Criticile au fost aduse platformei în ultimele săptămâni de utilizatori şi angajaţi care au pus sub semnul întrebării modul în care Facebook a gestionat postările despre conflictul din Gaza pe propriile aplicaţii, inclusiv Instagram.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.