Malta a vaccinat cu cel puţin o doză de ser anti-Covid 70% din totalul populaţiei adulte, devenind prima ţară din Uniunea Europeană care a obţinut imunitatea colectivă, a anunţat luni ministrul Sănătăţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Insula mediteraneană a înregistrat, în medie, 3 noi cazuri de Covid în fiecare zi din ultima săptămână. Rata rezultatelor pozitive la testele Covid-19 este de 0,2%. Luni au fost raportate două noi contaminări.

Chris Fearne, ministrul Sănătăţii, a declarat într-o conferinţă de presă: „Vaccinurile sunt administrate la o rată de 1 la fiecare 5 secunde. 42% din populaţia adultă a primit ambele doze”.

Toţi rezidenţii Maltei cu vârste de peste 16 ani pot fi vaccinaţi, iar Fearne a precizat că minorii cu vârste de peste 12 ani vor fi imunizaţi de asemenea odată ce autorităţile medicale europene vor da undă verde, potrivit Reuters.

El a mai anunţat că, începând cu 1 iulie, va fi eliminată obligativitatea purtării măştii de protecţie în aer liber în cazul celor vaccinaţi, atâta timp când numărul de cazuri rămâne scăzut.

Autoităţile sanitare au anunţat anterior că purtarea măştii nu va mai fi obligatorie pe plaje începând cu 1 iunie. 

Luni, au fost modificate câteva măsuri, între care extinderea programului de funcţionare a localurilor până la miezul nopţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.