Premierul Florin Cîţu a declarat că până în prezent merge bine campania de vaccinare, însă aceasta trebuie accelerată pentru ca Guvernul să ia noi măsuri de relaxare de la 1 iunie, când este fixată o ţintă de vaccinare a 5 milioane de persoane. Chestionat dacă va fi atins acest obiectiv de vaccinare până la 1 iunie, prim-ministrul a spus că există aceste borne tocmai pentru a da predictibilitate campaniei de vaccinare, iar Executivul vrea să ia noi măsuri de la această dată. „Săptămâna viitoare vom prezenta măsurile cu care vom intra de la 1 iunie. Vom avea mai multe date şi le vom prezenta pe cele pe care le vom lua de la 1 iunie, dar hotărârea CNSU aprobată săptămâna trecută arată clar direcţia în care mergem”, a mai spus Cîţu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Până acum arată foarte bine campania de vaccinare. Vedeţi azi avem un progres – am eliminat obligativatea purtării măştii în spaţii deschise, în spaţii aglomerate, tocmai pentru că am avut o campanie bună. Cu cât accelerăm campania de vaccinare, e singura soluţie pentru a scăpa de pandemie, cu atât putem să luăm mai repede măsuri de relaxare. Îi felicit pe colegii mei că ai ieşit. Veţi mai vedea câteva acţiuni ale Guvernului, dar avem nevoie de susţinerea oamenilor şi am văzut oameni care sunt binevoitori şi fericiţi să se vină să se vaccineze. Doar împreună învingem pandemia. Noi facem totul pentru a atinge aceste cifre şi cu cât sunte mai aproape de 30%, atât înseamnă 5 milioane persoane vaccinate, cu atât pandemia este lăsată în urmă. Vom vedea la 1 iunie. Săptămâna viitoare vom prezenta măsurile cu care vom intra de la 1 iunie. Vom avea mai multe date şi le vom prezenta pe cele pe care le vom lua de la 1 iunie, dar hotărârea CNSU aprobată săptămâna trecută arată clar direcţia în care mergem. Dacă avem elemente care să ne permită să venim şi cu alte relaxări, le vom face. Nu vom renunţa la nimic. Pornim de acolo şi eu mă uit doar la partea mai bună, ce să adăugăm la hotărârea CNSU, nu să mai scoatem de acolo. România merge într-o direcţie şi nu se poate întâmpla altceva”, a afirmat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă susţinută după ce a vizitat sâmbătă Centrul de vaccinare de la Circul Metropolitan Bucureşti.

În contextul în care sunt până în prezent 4.862.224 de români vaccinaţi, iar pentru a ajunge la 5 milioane persoane vaccinate trebuie să se imunizeze zilnic 91.377, va fi atinsă această ţintă şi care ar fi consecinţele neatingerii ei, Florin Cîţu a răspuns: „Campania de vaccinare are un scop clar – să scăpăm de pandemie. Avem aceste borne, ţinte tocmai pentru a da predictibilitate campaniei de vaccinare. Vrem să luăm aceste măsuri de la 1 iunie. Am luat deja măsuri tocmai pentru că a mers mai bine decât ne aşteptam campania. Una dintre el e azi în care toţi membrii Guvernului au ieşit să susţină campania de vaccinare. Vom avea acţiuni şi săptămâna viitoare. Eu sunt sigur că vor ieşi toţi miniştri până la finalul zilei”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.