Cinci bărbaţi cu vârste de 18 ani, 20 de ani, 21 de ani, 31 de ani şi 43 de ani şi-au pierdut viaţa în urma unui accident produs marţi dimineaţă, pe DN 1, în zona localităţii Nistoreşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Cinci persoane, bărbaţi cu vârste de 18 ani, 20 de ani, 21 de ani, 31 de ani şi 43 de ani au murit în urma impactului violent dintre două autoturisme. 

Echipajele Serviciului de Ambulanţă au constatat că trei dintre ei aveau leziuni incompatibile cu viaţa, în timp ce alţi doi se aflau în stop cardio-respirator iresuscitabil. 
Alte două victime au fost preluate de autospeciale şi duse la spital.  Este vorba despre o femeie de 33 ani care a suferit un traumatism cranio-cerebral, traumatism toraco-abdominal, fractură de humerus drept, traumatism tibio-tarsian stang, victima fiind preluată de elicopterul SMURD, precum şi de un bărbat de 34 ani care are un  traumatism cranio-cerebral minor, traumatism toracic, traumatism genunchi drept şi care a fost transportat la Spitalul Judeţean Ploieşti.          
Accidentul a avut loc la kilometrul 103+900 al DN1, unde două autoturisme s-au ciocnit, iar unul dintre acestea a acroşat un al treilea autoturism care circula regulamentar şi în care nimeni nu a fost rănit. 
Poliţia judeţeană Prahova a anunţat că se fac cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Două autoturisme au fost implicate într-un impact frontal pe DN 1 Ploieşti – Braşov, la kilometrul 103, în zona localităţii Nistoreşti, judeţul Prahova”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În urma coliziunii, două persoane au decedat, alte trei fiind rănite.

Circulaţia este oprită în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind solicitat un elicopter SMURD.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.