Secretarul de Stat Antony Blinken a discutat cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, un prim contact al noii administraţii de la Washington cu palestinienii, şi i-a cerut o încetare a tirurilor de proiectile din Fâşia Gaza către Israel, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am discutat cu preşedintele (Mahmoud) Abbas despre situaţia în curs la Ierusalim, în Cisiordania şi (Fâşia) Gaza”, a anunţat miercuri seara şeful diplomaţiei americane.

”I-am transmis condoleanţe pentru pierderea de vieţi. Am subliniat necesitatea încetării atacurilor cu proiectile şi a scăderii tensiunilor”, a precizat într-un mesaj postat pe Twitter oficialul american.

”Israelienii şi palestinienii merită în mod egal libertatea, demnitatea, securitatea şi prosperitatea”, a adăugat el.

Acesta este primul contact la nivel înalt între administraţia lui Joe Biden şi palestinieni.

Statele Unite au anunţat anterior că au trimis un emisar în Israel şi în teritoriile palestiniene, care să îndemne din nou la o”dezescaladare”, în urma unei puternice intensificări a violenţelor în regiune, în ultimele zile.

Preşedintele american Joe Biden şi secretarul de Stat Antony Blinken au discutat miercuri cu premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu, imediat după anunţarea trimiterii acestui emisar.

Această escaladare a violenţelor - cea mai puternucă din ultimii şapte ani - s-a soldat cu 74 de morţi şi sute de răniţi în doar două zile şi ceva.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.