Documentarul „Cum am trăit într-o pădure”, realizat de Dite Dinesz (TVR Timişoara) în cadrul seriei „Izolaţi în România”, a fost desemnat „cel mai bun dintre cei buni” la gala Prix CIRCOM a European Association of Regional Television, organizaţie care reuneşte 376 de staţii de televiziune din 38 de ţări şi premiază anual cele mai bune producţii ale acestora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este prima dată când o producţie românească obţine marele premiu la gala Prix CIRCOM.

„E greu să crezi atunci când eşti într-o pădure, când ţi-e frig sau teamă că nu mai întâlneşti oameni, că va veni o zi ca aceasta... cu aplauze din toată Europa, cu dovada că oamenii noştri din munţi au multe de spus, că vieţile lor nu au trecut în zadar, în tăcere, în păduri”,  a transmis într-un comunicat Dite Dinesz. „Sunt izolaţi în munţi, sunt încă acolo, dar astăzi, le mulţumim că prin povestea lor au adus România alături de marile televiziuni publice. E rândul României să le răspundă, să nu-i uite! Ei încă ne aşteaptă să înţelegem sensul vieţii, aşa cum l-au trăit ei într-o pădure”.

Filmul TVR „Cum am trăit într-o pădure” a intrat în finală alături de alte 10 producţii din Norvegia, Franţa, Cehia, Marea Britanie, Irlanda şi Olanda, câştigătoare la cele 11 categorii din concurs: Documentare, Divertisment şi dramă, Jurnalism de investigaţie, Minorităţi în societate, Cel mai original şi inovator program, Muzică şi arte, Programe de ştiri, Video-jurnalism, Europa, Reportaje de ştiri, Tinere talente - Young Onscreen Talent, premiu oferit de TVR în memoria jurnalistei şi profesoarei de jurnalism Vanda Condurache de la TVR Iaşi, o figura marcantă în cadrul CIRCOM.

La ediţia din acest an, au fost premiate cele mai bune producţii realizate de televiziunile regionale europene pe parcursul anului 2020, documentarul „Cum am trăit într-o pădure” semnat de Dite Dinesz fiind declarat câştigător şi la categoria „Minorităţi în societate”, în timp ce programul „Adevăruri despre trecut - Foametea” al Ralucăi Rogojină a fost recompensat cu menţiune specială la categoria „Documentare”.

Programele premiate ale Televiziunii Române au intrat în competiţie cu producţii ale unor televiziuni celebre din Europa, precum BBC, France Televisions şi RTBF. Distincţiile obtinuţe de Dite Dinesz şi Raluca Rogojina sunt cu atât mai importante pentru TVR şi România cu cât ambele producţii vor fi difuzate gratuit de membrii CIRCOM, conform regulamentului competiţiei.

La Prix CIRCOM Regional 2021 au fost înscrise peste 190 de producţii, iar câştigătorii au fost desemnaţi de un juriu de specialitate format din profesionişti de televiziune din 20 ţări europene, printre care şi reprezentantul TVR -  Alina Amza, coordonator cu atribuţii de producător executiv al Departamentului TVR 1.

Documentarul „Cum am trăit într-o pădure”  va putea fi urmărit la TVR 1 pe 22 mai, de la ora 21.00.

Difuzat în cadrul seriei „Izolaţi în România”, filmul e rezumatul a cinci ani de căutări, regăsiri a sensului omului, aşa cum e înţeles el dincolo de munţi, în case mici cu un pat şi o masă. „E un film de pădure, în care nu auzi decât copaci, păsări şi câte un om umblând pe poteci cu gândurile sale”, după cum povesteşte realizatoarea Dite Dinesz. E despre cei care trăiesc singuri în câte un cătun. Povestea lor a fost spusă prima dată în 2006, iar de cinci ani e din nou prezentă pe TVR 1, în seria „Izolaţi în România”. Echipa care a realizat filmul este formată din Marius Danci - imagine, Constantin Buţă - montaj, Dite Dinesz - realizator.

CIRCOM Regional - European Association of Regional Television - este o organizaţie care reuneşte 376 de staţii de televiziune regionale din 38 de ţări şi are misiunea de a coordona reţeaua de televiziuni regionale, de a dezvolta relaţiile cu instituţiile europene (Comisia Europeană, Consiliul Europei şi Parlamentul European), de a creşte numărul programelor destinate schimbului şi de a înlesni realizarea co-producţiilor. Televiziunea Română este membru activ în organizaţia CIRCOM Regional din anul 1993.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.