Casa personajului interpretat de Johnny Depp în „A Nightmare on Elm Street”, primul său film, a fost vândută pentru aproximativ 3 milioane de dolari, potrivit dirt.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Imobilul, care a reprezentat loc de pelerinaj pentru fanii filmului horror din anii 1980, a fost scos la vânzare în luna februarie.

Deşi în film casa avea adresa 1419 Elm St., într-un oraş nenumit, ea se află în Los Angeles, la 1419 N. Genesee Ave. În realitate, este idilică, cu pridvor, patru seturi de uşi franceze şi grădină.

Construită în 1917, reşedinţa cu două niveluri şi o suprafaţă de aproximativ 830 de metri pătraţi are patru dormitoare şi trei băi.

Interiorul a fost actualizat în 2016. La parter se află camera de zi, sufrageria cu şemineu şi o cameră a familiei. Toate cele patru dormitoare se află la etaj.

Scoasă la vânzare în februarie, pentru 2,79 milioane de dolari, ea a fost vândură în aprilie, pentru 2,83 milioane de dolari.

Casa personajului lui Depp, Glen Lantz, apare de câteva ori în filmul „A Nightmare on Elm Street”, însă interiorul camerei lui a fost construit la Television Center Studios (acum, Red Studios Hollywood) de pe 846 N. Cahuenga Blvd.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.