Liderul deputaţilor AUR George Simion a anunţat miercuri că partidul va participa la alegerile parlamentare din Republica Moldova care vor avea loc pe 11 iulie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Suntem cu aceeaşi siglă şi cu aceeaşi denumire începând de săptămâna trecută, înregistraţi oficial în registrul partidelor politice de la Chişinău. Este pentru prima oară în istoria celor două state când un partid există pe ambele maluri ale Prutului şi vrem să avem parlamentari AUR, parlamentari unionişti în ambele parlamente, de aceea candidăm”, a declarat George Simion într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la Parlament.

Acesta a mai spus că este nevoie de o forţă românească şi o singură listă naţională care să intre în Legislativul de la Chişinău.

„Apelul nostru pentru alegerile din 11 iulie este de a crea o forţă românească şi o singură listă naţională, care să intre în Parlamentul de la Chişinău. Pe lângă componenta doamnei preşedinte Maia Sandu, este nevoie şi de o forţă românească şi întindem mâna către toate organizaţiile, persoanele, personalităţile, către toţi românii din Basarabia să se alăture AUR (...). Este o şansă unică de a fi prezenţi pe ambele maluri ale Prutului. În spatele meu, pentru prima oară în istorie, avem şase parlamentari basarabeni în Parlamentul României”, a completat Simion.

Liderul senatorilor AUR Claudiu Târziu a precizat că formaţiunea politică din care face parte „nu este un alt partid care joacă o carte a unionismului, ci este partidul care şi-a propus să unească toate forţele unioniste, toate grupurile politice unioniste”.

„Se transformă, aşa cum a făcut-o şi dincoace de Prut, într-o platformă a celor care mai cred în România şi în valorile pe care le mărturisim”, a adăugat Târziu.

Pe 28 aprilie, preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu a anunţat că a semnat miercuri decretul pentru dizolvarea actualului Parlament, decizie care va deschide calea către organizarea unor alegeri legislative anticipate pe 11 iulie a.c. „Trebuie să punem cât mai repede punct haosului în care ne ţine Parlamentul care pleacă. După alegeri vom numi un guvern responsabil, care se va baza pe o majoritatea stabilă şi vom îndrepta lucrurile în Moldova. Vom ieşi din criză, vom face ordine şi toate instituţiile statului vor lucra pentru binele oamenilor”, a adăugat Sandu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.