Franţuzoaica Sara Cakarevic, locul 410 WTA, a pierdut meciul din primul tur al calificărilor pe tabloul principal al turneului ITF de la Praga, cu premii totale de 25.000 de dolari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ea a fost învinsă, cu scorul de 5-7, 6-3, 10-8, de jucătoarea argentiană Paula Ormaecha, locul 291 WTA, dar nu înfrângerea a întristat-o cel mai tare, ci suma primită din partea organizatorilor, în valoare netă de 2,25 euro (11 lei).

Premiul pentru turul I preliminar a fost de 45 de euro, din care s-au scăzut impozitul de 6,75 de euro şi 36 de euro taxă de participare.

Jucătoarea susţine că a primit numai cei doi euro, fără mărunţiş.

"Credeam că e o glumă", a scris jucătoarea.

"Mulţumesc ITF pentru cafeaua gratuită. Nici măcar nu mi-ai dat cei 25 de cenţi", a adaugat ea.

De problemele financiare ale jucătorilor în pandemie s-a plâns de curând americanul John Isner, locul 39 ATP. 

"Jucătorii au fost nevoiţi să accepte o reducere a premiilori cu până la 80 la sută, în timp ce managerii ATP continuă să primească salariile integrale, beneficii sociale şi deducerea unor cheltuieli. Mi se pare cam ipocrit", a spus americanul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.