Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, după şedinţa Comitetului Executiv, că în urmă cu trei săptămâni s-a încheiat controlul ANAF la forul fotbalistic, iar concluzia este că federaţia a respectat toate prevederile legale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Acum trei săptămâni s-a finalizat acest control iniţiat de antifraudă, început în noiembrie anul trecut. Încă din 2014 în fiecare an am trecut prin asemenea controale. Vă comunic cu întârziere acest rezultat al raportului fiindcă mi-am dorit să le las timp suficient celor care au făcut anunţul iniţierii acestui control în spaţiul public pentru a comunica şi concluziile promise ale acestui raport. Nu s-a întâmplat acest lucru. Le mulţumesc partenerilor FRF pentru că au avut încredere în mine şi în federaţie. Niciun sponsor nu s-a retras în această perioadă, iar din noiembrie până în prezent am semnat şapte noi contracte de sponsorizare. A fost un control foarte amănunţit, iar pentru mine şi pentur alţi colegi a înnsemnat inclusiv câteva nopţi nedormite. La final am avut un raport de 99 de pagini cu o concluzie foarte simplă: FRF a respectat toate prevederile legale. Controlul din 2020 al ANAF reprezintă doar un test pentru noi în ceea ce priveşte toate mecanismele şi procesele implementate la nivelul federaţiei, care şi-au dovedit funcţionalitatea şi eficienţa”, a spus Burleanu.

El a precizat că le recomandă autorităţilor să iniţieze acelaşi tip ce control şi în cazul celor care au acuzat FRF. „Sper ca în urma parcurgerii acestui test, cu brio, guvernul României să se uite cu mai multă atenţie către fenomenul fotbalistic, să înţeleagă că FRF reuşeşte să aibă venituri de aproximativ 25 de milioane de euro în 2021 fără să primească niciun leu din fonduri publice. FRF nu are nevoie de fonduri publice pentru cheltuielile sale operaţionale, dar academiile, centrele de copii şi juniori au nevoie de aceste fonduri publice. Şi aceasta ar trebui să fie direcţie unor asemenea fonduri publice. Chiar dacă la început am perceput acest control ca un exerciţiu de imagine făcut în campanie electorală, eu şi colegii mei am găsit o abordare profesionistă în ceea ce priveşte funcţionarii ANAF care au fost în control. În final, mi-am permite o recomandare autorităţilor de control ale statului, şi anume pentru echitate să iniţieze acelaşi tip de control şi la nivelul celor care s-au grăbit să acuze FRF şi care se simt astăzi cu musca pe căciulă”, a afirmat Răzvan Burleanu.

„La final de 2020, chiar dacă a fost un an extrem de dificil, reuşim să închidem exerciţiul financiar al anului precedent cu un surplus de 1,8 milioane de euro şi cu rezerve financiare care ne ajută să avem o lichiditate înaltă în 2021 astfel încât să ne putem finanţa toate proiectele”, a mai declarat preşedintele FRF.

În 24 noiembrie, Florin Cîţu, atunci ministrul Finanţelor, anunţa că echipele de control ale ANAF au început un control la Federaţia Română de Fotbal, în urma unor informaţii apărute în spaţiul public.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.