Turişti americani urmează să fie autorizaţi să vină în Uniunea Europeană (UE) în lunile următoare, cu condiţia să fie vaccinaţi împotriva covid-19, anunţă preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula Von der Leyen într-un interviu acordat cotidianului american The New York Times (NYT).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Americanii, din câte ştim, folosesc vaccinuri aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA)”, justifică ea.

”Acest lucru permite libera circulaţie şi deplasări către Uniunea Europeană (UE)”, iar ”un lucru este clar: cele 27 de state membre îi vor accepta, necondiţionat, pe toţi cei care sunt vaccinaţi cu vaccinuri aprobate de EMA”, dă asigurări cotidianului newyorkez von der Leyen.

Preşedinta Comisiei nu dezvăluie un calendar precis în acest sens.

Însă NYT scrie, în ediţia de duminică, că aceste noi reglementări ar urma să fie implementate în vară, în contextul în care vaccinarea se intensifică în întreaga lume.

70% DINTRE ADULŢI, VACCINAŢI ÎN SUA PÂNĂ LA JUMĂTATEA LUI IUNIE

EMA a aprobat cele trei vaccinuri împotriva covid-19 folosite în prezent în Statele Unite - Moderna, Pfizer-BioNTech şi Johnson & Johnson.

Ursula Von der Leyen a salutat ”progrese uriaşe” în Statele Unite şi a notat că America este pe cale să-şi vaccineze 70% din populaţia adultă până la jumătatea lui iunie.

O reluare a turismului depinde însă de ”situaţia epidemiologică, iar situaţia se îmbnătăţeşte în Statele Unite, şi la fel, sperăm, în UE”, a apreciat ea.

Pandemia covid-19 a făcut ravagii în industria tursmului european, în urma închiderii frontierelor călătoriilor considerate neesenţiale de către numeroase state membre UE.

Grecia, a cătei economie depinde în mod considerabil de venituri din turism, a anunat săptămâna trecută că turişti din UE şi din cnci ţări urmează să fie scutiţi de carantină la sosirea pe teritoriul grec, cu condiţia să fie vaccinaţi împotriva covid-19 sau să prezinte un test negativ de depistare a noului coronavirus.

UE reflectează la introducerea unui paşaport vaccinal, pe care vrea să-l lanseze în vară, destinat turismului intern.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.