Preşedintele american Joe Biden urmează să efectueze, la jumătatea lui iunie, prima sa vizită în străinătate, în Regatul Unit, iar apoi în Belgia, la summiturile G7 şi NATO şi la o întâlnire cu liderii Uniunii Europene (UE), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Al 46-lea preşedinte ale Statelor Unite, aflat într-o ruptură revendicată cu predecsorul său Donald Trump, îşi afişează, de la instalarea la putere, voinţa de a restaura relaţiile transatlantice şi de a recâştiga încrederea partenerilor săi europeni, brutalizaţi adesea de către furtunosul miliardar.

Acest turneu urmează să demonstreze voinţa lui Biden de a ”lucra în strânsă colaborare cu aliaţii” Americii, a subliniat vineri Casa Albă.

Anunţarea acestei călătorii a relansat speculaţii cu privire la o eventuală întâlnire în Europa cu preşedintele rus Vladimir Putin, o posibilitate evocată în ultimele zile de Washngton şi Moscova, dar cu privire la care nu s-a luat încă vreo decizie.

Joe Biden urmează să participe la summitul G7, prevăzut în perioada 11-13 iunie la Cornwall, în sud-vestul Angliei.

El urmează să se întâlnească cu mai mulţi lideri tête-à-tête, inclusiv cu premierul britanic Boris Johnson.

El va participa apoi la un summit al liderilor statelor membre NATO, prevăzut la 14 iunie, la Bruxelles.

Această reuniune urmează să aibă loc la scurt timp după decizia aliaţilor de a începe să-şi retragă trupele din Afganistan la 1 mai, cu obiectivul încheierii acestei retrageri la 11 septembrie.

La Bruxelles, Joe Biden urmează să participe de asemenea la un summit UE-SUA cu preşedintele Consiliului European Charles Michel şi preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

Donald Trump a ales Arabia Saudită ca destinaţie a primei sale vizite în străinătate.

EVENTUALĂ ÎNTÂLNIRE CU PUTIN

Casa Albă precizeză într-un comunicat că urmează să ofere în curând mai multe detalii despre acest turneu, ”mai ales cu privire la posibile elemente complementare”.

Această formulă a alimentat imediat, la Washington, speculaţii cu privire la o eventuală întâlnire cu Vladimir Putin.

Joe Biden i-a propus săptămâna trecută, într-o convornire la telefon, omologului său rus să se întâlnească vara aceasta într-o ţară terţă la un summit vizând o stabilizare a relaţiilor între cele două puteri rivale, care se aflăla cel mai scăzut nivel.

Moscova şi-a manifestat interesul faţă de această întâlnire, parazitată însă de sancţiuni şi contrasancţiuni reciproce ale celor două ţări.

Finlanda şi Austria s-au declarat pregătite să o găzduiască.

Intenţionează, oare, înainte de acest turneu, Biden să ridice restricţiile de deplasare către Europa impuse de către Trump în martie 2020, împotriva pandemiei covid-19?

”Nu pot să fac nicio predicţie în acest dosar”, a răspuns purtătoarea sa de civânt, Jen Psaki.

”Toată lumea doreşte, bineînţeles, redeschiderea”, a adăugat ea.

”Însă aceste discuţii au loc, mai întâi, între experţi medicali”, a subliniat ea.

Întrebată în această conferinţă de presă despre eventuale alte opriri în cadrul turneului, ea s-a eschivat, subliniind că sunt în continuare în curs pregătiri.

Ar putea Biden să profite de această călătorie lungă la bordu, Air Force One pentru a se opri în Irlanda, ţara strămoşilor săi?

”Nu s-a prevăzut o oprire în Irlanda în acest stadiu”, a declaatea simplu.

Ar dori Biden să se întâlnească cu regina Elizabeth a II-a?

”Cine n-ar dori să se întâlnească cu regina?”, a replicat Psaki zâmbind, dar fără să facă alte precizari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.