Primarul Iaşiului Mihai Chirica a anunţat că de luni intră în grevă japoneză, după respingerea bugetului local de către consilieri, el avertizând totodată că şi sindicatele din instituţiile subordonate primăriei ar putea declanşa proteste. Liderii ieşeni ai USR PLUS susţin, referindu-se la intenţia edilului Mihai Chirica de a intra de luni în grevă japoneză, că primarul Iaşiului se află în grevă generală din prima zi a mandatului său, ei precizând că respingerea bugetului local nu înseamnă blocarea activităţii Primăriei. ”Chirica se află în grevă generală, nu japoneză, din prima zi de mandat”, afirmă senatorul USR PLUS Marius Bodea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Şefii USR PLUS Iaşi îl acuză pe edilul Mihai Chirica de “grav derapaj democratic“ şi spun că respingerea bugetului local nu duce la blocarea activităţii Primăriei / Bodea: Chirica se află în grevă generală, nu japoneză, din prima zi de mandat

Mihai Chirica a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, că pentru prima dată în ultimii 30 de ani bugetul Iaşiului este respins în plenul Consiliului Local, el acuzând USR PLUS că a dovedit "cinism şi răutate".

"De luni, intru în grevă japoneză împotriva USR PLUS. Sindicatele din instituţiile subordonate primăriei ne-au contactat. Vor începe să-şi arate dezaprobarea faţă de ceea ce a făcut USR PLUS. Conducerea USR merită tot dispreţul nostru. Este o adunătură de oameni. Nu mi-e frică de voi. Stimată doamnă Cosette Chichirău, să vă fie ruşine!", a declarat primarul Iaşiului, Mihai Chirica.

Edilul ieşean a spus că nu va lăsa ca USR PLUS să calce oraşul în picioare, Chirica afirmând că "la Iaşi este război, nu dispută politică".

"E o mizerie ce au făcut. Sunt un partid anti-naţional. Dragnea a fost o minciună pe lângă ce sunt cei din USR PLUS. Va trebui să vedem ce facem cu ei. Îşi bat joc şi de mine, şi de oraş", a afirmat Mihai Chirica.

Primarul Iaşiului a precizat că nu va accepta să mai aibă vreun dialog cu deputatul Cosette Chichirău până la finalul mandatului său.

Proiectul de buget al municipiului Iaşi a fost respins, joi seara, la capătul unei şedinte tensionate de consiliu, care a durat aproape opt ore. Au votat în favoarea proiectului cei 11 consilieri locali PNL şi doi de la PMP, pentru trecerea bugetului fiind necesare 14 voturi. Reprezentanţii PSD au părăsit sala în momentul votului, în timp ce consilierii USR PLUS s-au abţinut.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.