Compania One United Properties, dezvoltator imobiliar de proiecte rezidenţiale, de birouri şi mixte din Bucureşti, şi-a anunţat intenţia de a se lista pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Compania One United Properties, dezvoltator imobiliar de proiecte rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din Bucureşti, anunţă intenţia de a se lista pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti, intenţie aprobată în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor de astăzi, 19 aprilie”, a informat compania.

Dezvoltatorul ia în considerare listarea la BVB printr-o ofertă publică iniţială. Intermediarul ofertei este BRK Financial Group, în timp ce Swiss Capital va face parte din grupul de distribuţie.

One United Properties a fost fondată de Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, care în prezent deţin 75% din acţionariatul companiei şi sunt singurii membri executivi ai consiliului de administraţie, restul celorlalţi cinci membri fiind neexecutivi. Cei doi fondatori vor rămâne la conducerea societăţii şi după listarea acesteia la BVB.

”Încă de la lansarea proiectelor sub brandul One, ne-am propus să inovăm continuu în ceea ce priveşte construirea clădirilor eficiente energetic şi durabile şi ne-am concentrat eforturile pe redefinirea conceptului de locuire urbană la standarde occidentale. Planurile noastre de creştere a companiei continuă şi prin listarea la bursă, care va duce compania la nivelul următor în strategia noastră pe termen lung, va diversifica opţiunile disponibile pentru accesarea de capital pentru proiectele noastre inovatoare din domeniul imobiliar, va permite unei noi categorii de investitori să ni se alăture şi va spori lichiditatea pentru acţionarii companiei”, spune Victor Căpitanu, co-fondator One United Properties.

Cei doi fondatori au investit în imobiliare încă din 2000 şi au dezvoltat prima clădire rezidenţială în 2006, apoi începând cu 2013 au extins proiectele imobiliare sub marca One.

Printre proiectele sale imobiliare se numără One Floreasca City, One Cotroceni Park şi One Peninsula, pe care compania îl dezvoltă în cartierul Floreasca şi care este singurul club rezidenţial din Bucureşti cu sistem de climatizare cu pompe de căldură cu sursă geotermală. Alte proiecte semnate de One United Properties sunt One Herăstrău Park, One Charles de Gaulle, One Herăstrău Plaza, One Verdi Park sau One Herăstrău Towers.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.