Liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a acuzat că preşedinţii Camerei şi Senatului, Ludovic Orban şi Anca Dragu, tergiversează convocarea şedinţei Birourilor permanente reunite ale Parlamentului pentru o decizie de înfiintare a unei comisii de anchetă ccu privire la datele despre pandemie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Săptămâna trecută, fostul ministru al Sănătăţii a făcut nişte declaraţii de o gravitate extremă şi anume faptul că Guvernul din care a făcut parte a falsificat datele cu privire la numărul de morţi în urma infectării cu COVID-19. În urmă cu câteva săptămâni, domnul ministru a mai spus şi că se falsifică datele cu numărul de îmbolnăviri sau că s-au falsificat înainte de alegerile parlamentare. Atunci, la Putere era Guvernul Orban. Imediat după aceea, atât eu, cât şi liderul grupului PSD de la Senat am făcut o solicitare de convocare în regim de urgenţă a Birourilor permanente reunite pentru astăzi, la ora 12.30”, a afirmat Alfred Simonis, luni la Parlament.

Acesta a mai spus că dacă există un număr de 9 membri ai Birourilor permanente, cinci la Senat şi patru la Cameră, atunci poate fi convocată o şedinţă care să aprobe întrunirea de urgenţă a unui plen reunit care să discute şi să voteze înfiinţarea acestei comisii de anchetă.

„Astăzi, cei din PNL şi USR PLUS, nişte oameni politici ipocriţi, au refuzat participarea şi chiar convocarea acestei şedinţe a Birourilor permanente. Practic, doamna Dragu, membră USR PLUS, şi domnul Orban, membru PNL, au încălcat regulamentul, au avut o atitudine dictatorială, totalitară, aceea în care fac doar ce doresc dânşii, chestiune fără precedent în Parlamentul României”, a mai explicat Simonis.

El a mai precizat că reprezentanţii coaliţiei de guvernare vor să acopere o chestiune extrem de gravă semnalată de fostul ministru Vlad Voiculescu.

„Practic, cei doi preşedinţi, dar şi majoritatea nu fac altceva decât să acopere o chestiune extrem de gravă, care spusă de un fost ministru al Sănătăţii din oricare ţară civilizată ar fi dus la demiterea de urgenţă a guvernului în cazul în care se dovedeau adevărate acele acuzaţii. Astăzi, cei de la USR PLUS, de la care aşteptam să vină să susţină afirmaţiile colegului lor, fostul ministru Vlad Voiculescu, au lipsit, acoperind în acest fel această măsluire, falsificare a datelor pe care le pune la dispoziţia publicului Guvernul României, Guvernul Cîţu”, a conchis liderul deputaţilor PSD. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.