Serviciul carceral al regiunii ruse Vladimir a decis luni să-l transfere la un spital de deţinuţi pe opozantul politic rus Aleksei Navalnîi, bolnav şi aflat în greva foamei de aproximativ trei săptămâni, însă apreciază că starea sănătăţii acestuia este ”satisfăcătoare”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O comisie de medici (...) a decis transferul lui Aleksei Navalnîi la o unitate spitalicească pentru condamnaţi care se află pe teritoriul Coloniei Penitenciare dumărul 3 în regiunea Vladimir”, a anunţat luni, într-un comunicat, serviciul carceral al acestei regiuni.

”Starea sănătăţii lui A. Navalnîi este considerată satisfăcătoare în prezent. El este consultat zilnic de către un medic-terapeut”, precizează autorităţile.

Potrivit aceleiaşi surse, ”cu acordul pacientului, i s-a prescris o terapie cu vitamine”.

Starea sănătăţii opozantului - care potrivit susţinătorilor săi riscă grave probleme cardiace şi renale, care-i pot antrena moartea - este cu atât mai îngrijotătoare cu cât acesta a supravieţuit, în urmă cu mai puţin de un an, unei otrăviri cu o substanţă neurotoxică de tip notivicok.

Navalnîi, care a anunţat că intră în greav foamei la 31 martie, pentru a denunţa tratamentul la care este supus în închisoare şi din cauză că nu este tratat de dureri puternice de spate, a anunţat pe reţele de socializare că bea doar apă.

El a anunţat că a fost ameninţat cu hrănirea cu forţa, o opţiune pe care autorităţile ruseşti o au în cazul în care un deţinut refuză să se alimenteze.

Acest anunţ intervine după ce susţinători ai lui Navalnîi au avertizat în weekend că opozantul politic riscă să moară în orice moment.

EUROPENII, ÎNGRIJORAŢI

Uniunea Europeană, ”foarte îngrijorată” cu privire la starea sănătăţii lui Navalnîăi, a cerut cu puţin înainte, luni, ca acesta să fie spitalizat.

Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Josep Borrell a deplâns luni o intensificare a tensiunilor cu Rusia, a catalogat drept ”foarte periculoasă” situaţia la frontiera Rusiei cu Ucraina şi a subliniat că UE consideră Moscova ”vinovată” de starea sănătăţii lui Navalnîi.

”Relaţiile cu Rusia nu se îmbunătăţesc. Din contră, tensiunea creşte în diverse domenii”, a denunţat Borrell înaintea unei reuniuni prin videoconferinţă a minişştrilor de Externe ai Celor 27.

El a evocat expulzarea unor diplomaţi de către Moscova şi Praga într-un scandal de spionaj şi starea sănătăţii ”foarte îngrijorătoare” a lui Navalnîi.

Germania şi Franţa insistă asupra unui ”tratament medical adecvat” din partea unor medici care să se bucure de ”încrederea” lui Navalnîi şi cer eliberarea imediată a opozantului.

Statele Unite au avertizat duminică cu privire la ”consecinţe” în cazul în care Navalnîi ar muri în închisoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.