Premierul Florin Cîţu a afirmat că valul trei al pandemiei nu a fost la fel de dur şi acesta este în scădere în ţara noastră, precizând că România a găsit un echilibru şi că nu a închis economia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Politica de testare a dat rezultate mixte, avem ţări precum Slovacia, unde nu a dat rezultate foarte bine, cred că România a găsit un echilibru bun. Am avut un val trei care nu a fost la fel de dur. Avem un val trei care este pe scădere. Cred că am găsit un echilibru. Pe mine m-a interesat nu de acum, ci de când eram ministrul Finanţelor Publice, am spus foarte clar că e important să nu mai închidem economia. Acele două luni, nu e vorba doar despre costul financiar pentru a închide economia, este vorba de costul psihic pentru societate, persoane care îşi pierd locul de muncă, persoane care nu se mai pot reintegra, acest cost nu este măsurabil imediat în bani, dar are implicaţii pentru sănătatea societăţii pe termen lung şi eu nu am vrut acest lucru", a declarat Florin Cîţu, vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca. 
 
El a reamintit că România a fost una dintre puţinele ţări din UE care nu au închis economia. 
 
"Anul trecut au fost mai multe cereri şi opoziţia de atunci acum ne spune să stăm deschişi, atunci ne spunea să închidem, în funcţie de cum bate vântul – am arătat că poţi să funcţionezi în această perioadă cu economia deschisă. România a fost una dintre singurele ţări din UE care a ţinut economia deschisă chiar şi în cele două luni de zile nu am închis toată economia, am avut deschise sectorul industrial, în special şantiere, aşa am putut să avem venituri la buget anul trecut în plină criză mai mari ca în 2019 ceea ce la începutul anului nimeni nu îşi putea imagina. Ca să ai oameni sănătoşi ai nevoie de economie puternică, ca să ai economie puternică, ai nevoie de oameni sănătoşi, ele merg împreună”, a explicat premierul Cîţu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.