Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, întrebat despre acuzaţiile aduse de fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, că nu comentează "opinii personale". "Nu comentez declaraţiile. Vă daţi seama cum ar fi să comentez declaraţiile celor din opoziţie în fiecare zi, nu aş avea timp, avem o pandemie de trecut ţara prin pandemie, lucruri importante de făcut. Opinii personale nu comentez, dar aş vrea să îi asigur pe români că guvernarea este solidă, coaliţia funcţionează", a afirmat el. Cîţu a susţinut că aşteaptă nominalizarea unui ministru al Sănătăţii cât mai curând. "Eu personal caut trei atribute, trei caracteristici clare pentru o persoană pentru care eu voi pune semnătura: fără compromis sau fără nepotisme, fără clientelism, fără conflict de interes, fără probleme penale şi profesionalism. În funcţie de aceste trei criterii voi face nominalizarea", a menţionat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Întrebat, vineri, în conferinţa de presă de la Cluj, cum comentează acuzaţiile lui Vlad Voiculescu şi faptul că l-a numit "primul epidemiolog al României", Cîţu a replicat: "Nu comentez declaraţiile. Vă daţi seama cum ar fi să comentez declaraţiile celor din opoziţie în fiecare zi, nu aş avea timp, avem o pandemie de trecut ţara prin pandemie, lucruri importante de făcut. Opinii personale nu comentez, dar aş vrea să îi asigur pe români că guvernarea este solidă, coaliţia funcţionează".
 
El a explicat că joi a fost o şedinţă de Guvern "în care lucrurile au mers foarte bine, nu a fost nicio problemă".
 
"Ăsta este mesajul important pentru români: Guvernul funcţionează bine, avem a guverna România şi, pe lângă faptul că spun eu acest lucru, se vede în cifre, se vede în creşterea economică, se vede în veniturile la buget, se vede în cheltuielile cu investiţii şi se vede în aprecierea instituţiilor internaţionale. Până la urmă încrederea în acest Guvern o vedem la investitorii astrăini, ne împrumutăm la dobânzi mai mici decât o fac alţii, ne împrumutăm bine şi estimările instituţiilor internaţionale arată că economia va creşte mult mai rapid decât ne aşteptam noi", a declarat Cîţu.
 
Întrebat din nou care sunt motivele clare pentru care a fost demis Vlad Voiculescu şi solicitat să comenteze afirmaţiile acestuia conform cărora nu trebuie să îl consulte personal referitor la acel ordin, Cîţu a răspuns: "Din nou vă spun că nu comentez declaraţiile unei persoane care acum este în opoziţie, ar fi complicat. Repet, nu comentez nici ce spune domnul Ciolacu în fiecare zi, ar fi prea mult timp să acord acestor lucruri. Eu am fost transparent şi în şedinţa de luni de coaliţie, de mai multe ori am prezentat situaţia, au fost făcute evaluări, dar (...) şi în şedinţa coaliţiei  au fost de acord cei trei preşedinţi de partid, că în ceea ce priveşte membrii Cabinetului (...) este un atribut constituţional al premierului. Cu toţii am fost de acord cu acest atribut constituţional al premierului".
 
El a adăugat că sunt acuzaţii care seamănă foarte mult cu ce aude în Parlament, dar de la opoziţie.
 
Întrebat, de asemenea, cum comentează afirmaţiile lui Voiculescu conform cărora nu este premierul de care România are nevoie, Cîţu a afirmat: "V-am spus, nu am cum să comentez declaraţiile, avem de guvernat România".
 
"Eu am înţeles că ieri în coaliţie s-a făcut un pas important, colegii mei au trecut peste emoţiile iniţiale şi au înţeles că este mult mai important să guvernăm România şi au venit la şedinţa de Guvern, România este guvernată şi este guvernată cu rezultate (...). În fiecare zi sunt criticat din Parlament de opoziţie, este rolul opoziţiei să fiu criticat".
 
Întrebat dacă i-ar fi frică să fie internat într-un spital din România, Cîţu a replicat: "Am membri din familie internaţi în spital din România. Sunt în spital din România, nu mergem în altă parte (...) Nu, dar sper să nu am nevoie".
 
Referitor la ocuparea funcţiei de ministru al Sănătăţii, Cîţu a spus: "Am propus imediat cu revocarea dlui mnistru şi ministrul interimar, mi se părea natural să meargă către viceprimer care este coordonatorul Ministerului Sănătăţii. A fost refuzată responsbilitate şi atunci mi-am asumat eu pentru că România nu îşi permite astăzi, în plină luptă cu pandemia, să nu aibă un ministru al Sănătăţii. (...) Bineînţeles, locul ministrului rămâne la partenerii noştri de coaliţie şi aştept, bineînţeles, nominalizarea unui ministru cât mai curând, iar în protocolul coaliţiei spune foarte clar ce aşteptări avem de la un ministru, oricare ar fi acela. Eu personal caut trei atribute, trei caracteristici clare pentru o persoană pentru care eu voi pune semnătura: fără compromis sau fără nepotisme, fără clientelism, fără conflict de interes, fără probleme penale şi profesionalism. În funcţie de aceste trei criterii voi face nominalizarea".
 
Întrebat de ce spune că Vlad Voiculescu este în opoziţie, Cîţu a afirmat că nu a spus că acesta este în opoziţie.
 
"Eu nu am spus că este în opoziţie, am spus că sunt criticat în fiecare zi de opoziţie, domnul Ciolacu are un cor în jurul lui, şi se mai alătură o voce care mă critică, atât am spus (...) încă o voce care se alătură nu va afecta guvernare".
 
Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat, vineri că a avut un mandat de 113 zile de ciocniri între mentalităţi, precizând că în continuare se teme pentru oamenii din ţara asta, pentru cei văzuţi de politicieni doar ca electorat, dar şi pentru oamenii din sistem. El a afirmat că premierul s-a transformat în primul epidemiolog al ţării, iar ulterior a afăugat că Florin Cîţu nu e premierul de care România are nevoie în acest moment. Voiculescu i-a recomandat premierului, ca interimar la Sănătate, să revizuiască metotodologia de raportare a deceselor din perioada în care mandatul era la PNL, pentru că sunt diferenţe faţă de realitate, precum şi o analiză privind situaţia Unifarm, unde s-a comis cel mai mare jaf al pandemiei. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.