Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, susţine că firma pentru care făceau scufundări cei doi bărbaţi care au murit în Marea Neagră, în zona Eforie Nord, nu avea autorizaţie de la Autoritatea Navală Română şi nici permis de lucru de la Căpitănia Zonală Constanţa. El acuză că firma nu avea o echipă complexă la locul respectiv care ar fi putut interveni în momentul când lucrurile nu mergeau conform planului. Dumitru Costin mai acuză că firma respectivă a câştigat licitaţia fiind favorizată prin criteriile stabilite în caietul de sarcini, fiind singura din România care le-ar fi îndeplinit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Dumitru Costin a prezentat, joi, mai multe elemente care să îi ajute pe anchetatori să stabilească cine se face vinovat de moartea celor doi scafandri de la Eforie.
 
"Am dori să aducem la cunoştinţa opiniei publice, dar şi a forurilor competente ale acestei ţări elemente care să-i ajute pe cei din urmă la identificarea corectă a celor care se fac responsabili de moartea celor doi scafandri de săptămâna trecută, 9 aprilie. De asemenea, este cazul ca această speţă să fie investigată mult mai profund pentru că veţi vedea moartea violentă a celor doi cetăţeni români a survenit ca urmare a unei speţe care are rădăcini adânci de corupţie, într-un demers iniţiat în 2018, mai precis în 22 noiembrie”, a afirmat Costin.
 
El a menţionat că atunci a fost lansat anunţul de licitaţie pentru contractarea unor servicii de monitorizare a biodiversităţii şi calităţii apei. 
 
"La vremea respectivă structura teritorială a Apelor Române şi anume Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral lansează prin SEAP un anunţ de licitaţie pentru contractarea unor servicii de monitorizare a biodiversităţii şi a calităţii apei pentru un proiect amplu de aproape un miliard de euro, care vizează reducerea eroziunii costiere. Facem menţiunea că acest caiet de sarcini a conţinut prevederi contrare normelor legale în vigoare în ceea ce priveşte certificările tehnice şi profesionale, în ceea ce priveşte acreditările posibilelor firme competitoare, cât şi în ceea ce priveşte personalul calificat al acestora", a explicat Dumitru Costin. 
 
El a adăugat că specialiştii din cadrul Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România au evaluat caietul de sarcini şi au stabilit că numai o firmă din ţară putea îndeplini acele criterii, este vorba de SC AON, şi au sesizat DNA Constanţa, în ianuarie 2020. 
 
"În adresa către DNA Constanţa colegii mei atrag atenţia asupra gravităţii situaţiei întrucât consecinţele derulării acelui contract în condiţiile prezentate pe SEAP riscau să aibă ca şi consecinţe accidente ce puteau surveni operând cu scafandri fără calificare adecvată sau cu companii care nu respectă condiţiile tehnice de îndeplinire a acestei activităţi, cât şi riscul pierderii de fonduri europene alocate acestei lucrări”, a punctat liderul BNS.
 
El a afirmat că, în luna martie 2020, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România, Gabriel Bălan, a fost audiat ca martor la DNA, în iunie 2020 licitaţia a fost adjudecată de către o asociere care cuprinde şi firma AON, iar o lună mai târziu reprezentanţii asociaţiei au cerut DNA Constanţa să comunice dacă este deschis un dosar penal în această speţă, fără a primi vreun răspuns. 
 
Dumitru Costin a declarat că, după ce a câştigat licitaţia, firma AON nu a făcut demersuri pentru a respecta legislaţia. 
 
"Odată adjudecată licitaţia, asocierea câştigătoare care cuprinde firma AON nu face nici măcar un pas în ideea de a-şi acoperi vulnerabilităţile prin întreprinderea unor demersuri în vederea respectării prevederilor legale. Aşa cum am menţionat, companiile care doresc să desfăşoare activităţi comerciale subacvatice trebuie să respecte, pe lângă normele legale mai sus menţionate, încă un ordin al Ministerului Transporturilor, Odinul 1267/2008 pentru aprobarea regulilor de desfăşurare a operaţiunilor de scafandrerie în porturi şi apele naţionale navigabile ale României. Şi aici regulile sunt clare, fără echivoc şi presupun ca firma respectivă să dispună de tehnologii, de proceduri specifice lucrului sub apă, de personal calificat conform legislatiei naţionale în vigoare”, a menţionat preşedintele Blocului Naţional Sindical. 
 
El a precizat că SC AON trebuia să aibă o autorizaţie specifică de la Autoritatea Navală, dar şi un permis de lucru de la Căpitănia Zonală Constanţa. 
 
"Îndeplinirea tuturor acestor condiţii ar fi dus ca SC AON să beneficieze de o autorizaţie specifică eliberată de Autoritatea Navală Română în condiţiile legii. În urma unor verificări făcute pe site-ul Autorităţii Navale, constatăm că, în ianuarie 2021, firma AON nu figurează pe lista companiilor autorizate. Mai mult, începerea lucrărilor este permisă numai după ce operatorul economic ce execută activităţi de scafandrerie a obţinut permisul de lucru, acesta trebuind să fie eliberat de Căpitănia portului în a cărei zonă de jurisdicţie urmează să se desfăşoare lucrările de scafandrerie. În cazul nostru, acest permis de lucru ar fi trebuit să fie eliberat de Căpitănia Portului Constanţa şi din informaţiile de care dispunem la momentul efectuării lucrărilor subacvatice (9 aprilie 2021), firma mai sus menţionată nu dispunea de acest permis”, a transmis Dumitru Costin.
 
El consideră că, dacă firma respectivă ar fi respectat toate normele în vigoare, cei doi scafandri ar fi în viaţă. 
 
Dumitru Costin a susţinut că s-a ajuns la această tragedie în urma unui şir lung de abuzuri.  
 
"Un lung şir de abuzuri care au început cu mistificarea unui caiet de sarcini de către cei de la Apele Române astfel încât câştigătorul era cunoscut cu câteva luni înainte, continuând cu încălcarea sistematică a normelor legale în vigoare privitoare la activităţile comerciale cu scafandri care au loc pe teritoriul României de către compania câştigătoare au dus la pierderea a două vieţi omeneşti. Dezavuăm orice încercare a celor vinovaţi de a mistifica adevărul şi de a localiza răspunderea în dreptul persoanelor decedate. Avem deja articole de presă apărute în ultimele zile care induc deja ideea, mesajul că cei vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat sunt chiar decedaţii”, a explicat Dumitru Costin. 
 
El a explicat că producerile legale spun că la locul respectiv firma ar fi trebuit să aibă o echipă care să intervină atunci când lucrurile nu mai mergeau cum trebuie. 
 
"Conform procedurilor, la locul respectiv firma angajatoare ar fi trebuit să aibă o echipă formată din cinci persoane, doi scanfandri - sunt cei doi care au decedat - trebuie să vedem dacă au avut un şef de scufundare, un scafandru de securitate care ar fi trebuit să intervină pentru că am constatat că cei de la SMURD s-au ocupat de recuperarea corpurilor celor doi cetăţeni şi un asistent medical şi/sau un scafandru cu curs de prim-ajutor de bază. Ar fi trebuit să existe o echipă întreagă care putea să intervină în regim de urgenţă în momentul în care aveau semnale că ceva este în neregulă. Faptul că a recurs la alertarea celor de la SMURD şi la o desfăşurare impresionantă de forţe arată încă o dată faptul că acolo s-a lucrat fără respectarea normelor”, a declarat Dumitru Costin. 
 
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că echipele de salvare au intervenit, în 9 aprilie, la o misiune la Eforie Nord pentru căutarea a doi scafandri care supravegheau lucrările de înnisipare a plajei, la aproximativ 500 de metri în larg. 
 
În zonă s-au deplasat o ambarcaţiune RIB cu patru scafandri, o autospecială de stingere, un echipa SMURD B, elicopterul SMURD şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Scafandrii au fost găsiţi, fiind aduşi inconştienţi la mal, unde au început manevrele de resuscitare, fără a putea fi salvaţi. Victimele aveau 32 de ani şi 54 de ani şi erau din Iaşi, respectiv Mangalia.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.