Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis miercuri reţinerea a 1% din indemnizaţia lunară brută pentru şapte deputaţi, şase de la USR-PLUS şi unul de la UDMR, din cauza absenţelor nemotivate la lucrările parlamentare din lunile ianuarie şi februarie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Supunem Biroului permanent, spre examinare şi decizie, situaţia privind absenţele nemotivate ale unor deputaţi de la lucrările parlamentare din lunile ianuarie şi februarie 2021, pentru care nu s-a solicitat motivarea. În conformitate cu prevederile art. 28 şi 29 din Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi ale art. 240 alin. 8 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, neparticiparea la cel puţin o activitate parlamentară desfăşurată în cadrul programului de lucru, are drept consecinţă reţinerea a 1% din indemnizaţia lunară brută a deputatului, cu excepţia absenţelor motivate de drept sau la cerere în condiţiile legale şi regulamentare”, arată nota transmisă către Biroul permanent de secretarul Camerei Deputaţilor Daniel Suciu.

Parlamentarii cărora le va fi reţinut din indemnizaţie sunt Norbert Apjok (UDMR), Cristian Brian (PLUS), Andrei-Iulian Drancă (USR), Ionel-Bogdan Rodeanu (USR), Cristian Seidler (USR), Eugen Terente (USR) şi Daniel-Liviu Toda (PLUS).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.