Funeraliile prinţului Philip, soţul reginei Elizabeth II a Marii Britanii, vor avea loc în data de 17 aprilie, a anunţat Palatul Buckingham, care a precizat şi că prinţul Harry plănuieşte să participe, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Slujba de înmormântare va avea loc la Capela St. George de la Castelul Windsor, precedată de un minut de reculegere la nivel naţional. La eveniment publicul nu va avea acces şi nu va exista o procesiune înainte.

Numărul persoanelor prezente va fi limitat la 30, Palatul Buckingham subliniind că slujba se va desfăşura în conformitate cu regulile din pandemie. Astfel, membrii familiei regale ar urma să poarte măşti.

Un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a precizat că prinţul Harry, care s-a mutat la Los Angeles, plănuieşte să fie prezent la înmormântare, însă soţia sa Meghan, care este însărcinată, a fost sfătuită de medic să nu călătorească.

Prinţul Philip, soţul reginei Elizabeth II, a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 99 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.