Premierul Florin Cîţu s-a referit vineri dimineaţa, la eroarea făcută de ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care a susţinut iniţial că nu există o prevedere care interzice îmbrăcarea pacienţilor care au murit de COVID, precizând că acesta a făcut o declaaţie, iar apoi şi-a cerut scuze, menţionând că a discutat cu Voiculescu şi o va mai face.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Florin Cîţu a fost întrebat vineri ce părere are despre eroarea de comunicare a lui Vlad Voiculescu. 
“Am văzut că a făcut o declaraţie, apoi a venit şi şi-a cerut scuze. Am discutat cu el, voi mai discuta. A avut o conferinţă de presă după prezentarea raportului (n.r. - referitor la pregătirea celui de-al treilea val al pandemiei) în şedinţa de Guvern, a prezentat din raport şi de atunci vine în faţa dumneavoastră aproape săptămânal cu declaraţii de presă va veni şi în continuare cu declaraţii de presă săptămânal”, a explicat premierul.
Întrebat dacă este mulţumit de modul în care Vlad Voiculescu a gestionat pandemia, Florin Cîţu a răspuns: “Încă gestionăm pandemia, nu s-a terminat, vom trage linie la final. Eu zic că aşa cum arată acum lucrurile se îndreaptă spre bine, am avut o perioadă mai dificilă, dar măsurile luate şi în februarie şi acum văd că au dat rezultate, dacă ne uităm la toţi indicatorii, aproape toţi indicatorii arată o îmbunătăţire, de aceea regulile rămân în această perioadă dar am spus că vreau de la 1 iunie să relaxăm aceste condiţii în două etape, 1 iunie şi apoi sfârşitul lunii iulie când vom avea 10 milioane de persoane vaccinate, să revenim la normal şi la normal înseamnă să revenim la viaţa dinainate, fără restricţii, fără mers noaptea, fără măşti. Trebuie să ne vaccinăm ca să ajungem în această situaţie”.
De asemenea, premierul a fost rugat să transmită un mesaj românilor care nu şi-au putut îngropa creştineşte rudele decedate de COVID. 
“Acelea au fost regulile aprobate anul trecut, au fost reguli luate într-un moment dificil.. De atunci s-au schimbat multe lucruri, anul acesta sărbătorim Paştele şi am putut să relaxăm condiţiile pentru Paşte, de aceea luăm alte măsuri, am învăţat într-un an de zile ce înseamnă acest virus, cum putem trăi cu acest virus şi bineînţeles că ceea ce învăţăm în fiecare zi va fi pus în legislaţia în vigoare”, a precizat Florin Cîţu. 
 
Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a avut, joi, o dispută cu jurnaliştii pe tema unei prevederi legale care interzice îmbrăcarea pacinţilor care a murit de coronavrs. În repetate rânduri, ministrul a susţinut că nu există o astfel de prevedere, însă un ordin de ministru semnat anul trecut de Nelu Tătaru, care se referă la pacienţii autopsiaţi, prevede că ”aceste cadavre se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare şi nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac”. Ulterior, într-o postare pe Facebook, Vlad Voiculescu şi-a recunoscut greşeala, precizând: ”Am preluat o informaţie parţial greşită”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.