Controversatele lucrări, realizate de absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, care au fost expuse în holul Primăriei Sectorului 1 din Capitală, sunt scoase la vânzare marţi, 20 aprilie, în cadrul Licitaţiei Artmark de Artă Contemporană, fiecare de la 500 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Toate cele 15 lucrări pot fi admirate la parterul Palatului Cesianu-Racoviţă, alături de cele aproximativ 200 de opere de artă contemporane care vor fi scoase la licitaţie online, în evenimentul de marţi, 20 aprilie, ora 18.30, pe platforma Artmark Live.

În ciuda controverselor iniţiale dacă sediul primăriei este un loc potrivit pentru o expoziţie de artă contemporană, precum şi cu privire la semnificaţia unora dintre lucrările îndrăzneţe expuse, ce au împărţit opinia publică în mai multe tabere şi au determinat numeroase luări de poziţie în presă şi în social media, continuarea demersului expoziţional pare a se bucura de atenţia tinerilor colecţionari şi a iubitorilor de artă contemporană.

"Chaeps Thrills" - Radu Panait

„Toate aceste lucrări, nu peste multă vreme vor conta mult pentru arta contemporană de la noi. Aceşti tineri artişti acţionează într-un mediu cu totul nou faţă de ceea ce ştiam, sunt lipsiţi de complexe şi abordează zone bogate în semnificaţii, dovedind o anume conştiinţă a problemelor lumii contemporane. E un tip de selecţie care a avut în vedere îndepărtarea de ceea ce putem considera un canon al sculpturii. Aceste lucrări au o calitate artistică remarcabilă, spre deosebire de ceea ce au spus unii atunci când expoziţia a fost deschisă. Cei care vor achiziţiona aceste lucrări devin parte a unui proces istoric, care ţine de istoria artei contemporane”, a declarat Călin Stegerean, curatorul expoziţiei şi fostul director al Muzeului Naţional de Artă al României.

Demersul reprezintă o premieră pentru Casa de Licitaţii A10 by Artmark, care vine în sprijinul tinerilor artişti contemporani, punând la dispoziţie platforma de licitaţie şi oferind suport logistic în vederea achiziţionării lucrărilor.

"Mască" - Radu Panait

Toate cele 15 lucrări realizate de tinerii artişti pornesc în licitaţie de la un preţ unitar de doar 500 de euro.

„Ieşit din tipare, altfel, diferit faţă de cutumele canonice. Acest act civic de a promova tinerii sculptori este o premieră şi este binevenită. Tinerii absolvenţi de sculptură au mare nevoie de suport, este esenţial să-i sprijinim pentru că ei promit şi pentru că investesc foarte mult timp şi bani ca să realizeze aceste lucrări”, a precizat Reka Csapo Dup, curatorul expoziţiei „Noua Sculptură Azi. Dincolo de Canon”. 

Lucrarea care s-a bucurat de cea mai mare atenţie din partea internauţilor şi a figurilor politice a fost „Cheap Thrills”, semnată de artistul Radu Panait şi care este dedicată ultimului rinocer alb care a fost ucis exact în ziua în care un robot a fost declarat cetăţean. Un fapt elocvent pentru ascensiunea tehnicii în dauna naturii ameninţată cu distrugerea. Este în acelaşi timp un avertisment pentru ceea ce înseamnă joaca omului de-a Dumnezeu, capabilă să creeze monştri, să distrugă spiritualitatea prin tehnologie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.