Comitetul ştiinţific care supervizează campania de vaccinare împotriva covid-19 în Regatul Unit - JCVI - a recomandat miercuri o limitare a utilizării vaccinului AstraZeneca-Oxford la persoane în vârstă de peste 30 de ani, atunci când este posibil, după semnalarea a 79 de cazuri de formare a unor cheaguri de sânge, dintre care 19 soldate cu moartea, în urma vaccinării cu acest vaccin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Adulţilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani, care nu prezintă comorbidităţi ce-i expun unui risc mai mare al unei forme grave a bolii covid-19, să li se propună alt vaccin împotriva covid-19 decât AstraZeneca-Oxford, atunci când o asemenea alternativă este posibilă”, a anunţat într-o conferinţă de presă profesorul Wei Shen Lim din cadrul JCVI.

Comitetul nu recomandă oprirea vaccinării la nicio categorie de vârstă, anunţă el.

Mai multe ţări europene au suspendat utilizarea vaccinului laboratorului suedezo-britanic AstraZeneca la anumite categorii de vârstă, din cauza semnalării formării unor cheaguri de sânge la persoanele vaccinate cu acest vaccin.

FEMEILE, MAI AFECTATE DE EFECTE SECUNDARE

Agenţia britanică a medicamentului MHRA a anunţat că a înregistrat 19 decese ale unor persoane care au fost vaccinate cu vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, dintr-un total de 79 de cazuri de formare a unor cheaguri de sânge după vaccinarea a 20 de milioane de persoane.

Este vorba despre 51 de femei şi 28 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 79 de ani, a precizat directoarea MHRA June Raine, care dăasigurări că beneficiile vaccinării cu AstraZeneca-Oxford rămân superioare riscurilor în rândul ”marii majorităţi” a populaţiei.

O legătură între vaccinul AstraZeneca-Oxford şi cazuri rare de formarea a unor cheaguri de sânge constituie o ”posibilitate puternică, însă sunt necesare lucrări suplimentare în vederea stabilirii fără vreo urmă de îndoială a faptului că vaccinul (AstraZeneca-Oxfrod) a cauzat acest efect secundar”, care rămâne ”extrem de fiabil”, a subliniat ea.

ÎNTÂRZIERI UŞOARE ÎN CAMPANIA DE VACCINARE

Medicul-şef adjunct al Angliei Jonathan Van-Tam apreciază că această nouă recomandare ar urma să nu afecteze desfăşurarea campaniei de vaccinare în Regatul Unit, care vizează să asministreze o primă doză de vaccin tuturor adulţilor până la sfârşitul lui iulie.

Însă această recomandare ar putea să provoace ”întârzieri uşoare” sau să antreneze deplasări mai mari în vederea vaccinării, recunoaşte el.

Agenţai Euroepană a Medicamentului (EMA) a anunţat miercuri că formarea unor cheaguri de sânge este necesar să fie înregistrată ca un efect secundar ”foarte rar” al vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, însă consideră că raportul beneficii-riscuri rămâne ”pozitiv”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.