Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au respins ca neîntemeiată cererea Primăriei Orăştie, judeţul Hunedoara, privind anularea măsurii de carantinare a localităţii. Decizia magistraţilor nu este definitivă. Localitatea a intrat în carantină în data de 28 martie 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Potrivit deciziei Completului 2 Fond III al Curţii de Apel Bucureşti s-a respins acţiunea ca fiind neîntemeiată. Sentinţa nu este definitivă. Astfel, instanţa de fond a stabilit că măsura carantinării municipiului Orăştie a fost luată în condiţiile legii”, se arată într-un comunicat de presă, de miercuri, al Prefecturii Hunedoara.
 
La data intrării în carantină, în data de 28 martie, municipiul Orăştie înregistra o incidenţă de 6,27 cazuri/1000 locuitori iar miercuri, după 10 zile de la aplicarea măsurilor, localitatea înregistrează o incidenţă de  5,30/1000 locuitori. 
 
”Măsura carantinării rămâne în vigoare până la data de 11 aprilie 2021, ora 08.00, urmând ca atunci autorităţile medicale judeţene şi naţionale să efectueze o analiză a situaţiei epidemiologice din Orăştie. Prefectul Călin Petru Marian recomandă respectarea în continuare a măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei cu Sars-Cov-2, atât în municipiul Orăştie cât şi în toate localităţile judeţului”, se mai arată în comunicat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.