Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a declarat că şansele ca Termocentrala Mintia sa repornească în perioada următoare sunt zero, deoarece aceasta nu are avize de mediu şi nici bani pentru stocuri de cărbune. Potrivit edilului, 20 la sută dintre deveni sunt afectaţi de nefuncţionarea termocentralei, astfel că aceştia au fost sfătuiţi să îşi achiziţioneze centrale de apartament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Vă spun adevărul. Din toate sursele pe care le am, şansele ca Termocentrala Mintia să mai pornească în perioada următoare sunt zero. N-au aviz de mediu, n-au bani pentru stocurile de cărbune, n-au bani pentru a plăti transportul CFR al cărbunelui din Valea Jiului până la Mintia. Cum să pornească, atunci când cantitatea minimă de cărbune zilnică, necesară este de 1.700 de tone, respectiv 33 – 34 de vagoane?”, a declarat, luni, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, într-o conferinţă de presă.
 
Edilul Florin Oancea susţine că 20 la sută din populaţia municipiului este afectată de lipsa apei calde şi a căldurii, însă până în toamnă, situaţia aceasta va fi rezolvată. 
 
Potrivit lui Oancea, municipalitatea nu va mai achita subvenţiile către Termocentrala Mintia, pentru acoperirea diferenţei de preţ la energia termică livrată populaţiei. Aceste subvenţii în 2020 s-au ridicat la 1,2 milioane de euro.
 
”Tot ce ţine de mine, ca primar, am făcut. Când mi-am dat seama că nu mai există viabilitate, i-am îndemnat pe deveni să îşi cumpere centrale pe gaz. În paralel, tot ceea ce înseamnă instituţiile de învăţământ, grădiniţe, creşe, şcoli, în bugetul pe 2021, care se va aproba în această lună, am prevăzut toate sumele de bani pentru a cumpăra aceste centrale pentru clădirile respective. Sumele sunt foarte mari, undeva la şase milioane de euro, dar câţiva paşi sunt făcuţi, iar eu cred că până în luna octombrie toate unităţile de învăţământ vor avea apă caldă şi căldură”, a mai declarat Florin Oancea.
 
Oancea a mai adăugat că în luna aprilie  vor fi alocate şi sume de bani pentru sprijinirea familiilor defavorizate care nu îşi pot permite achiziţia centralelor termice de apartament. Fondurile pentru dotarea clădirilor publice cu centrale termice vor fi asigurate din bugetul local, susţinut prin împrumuturi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.