Poliţiştii din Teleorman au identificat doi tineri drept principalii suspecţi în cazul furtului produs din şcoala generală din comuna Beciu, de unde patru calculatoare şi mai multe echipamente au dispărut. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Ca urmare a investigaţiilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Lunca în dosarul penal întocmit în cazul furtului comis din Şcoala cu clasele I-VIII Beciu, de către persoane necunoscute, la data de 31.03.2021 au fost identificaţi doi tineri de 16, respectiv 17 ani, din comuna Beciu, care ar fi sustras cele patru calculatoare şi echipamente”, informează, joi, Poliţia Judeţeană Teleorman. 
 
Conform sursei citate, prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
 
Furtul a fost anunţat miercuri dimineaţă, la ora 5:30, iar suspecţii au intrat în şcoală după ce au spart gemurile unei săli de curs.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.