Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat marţi că după deblocarea navelor de pe Canalul Suez, s-a solicitat şi s-a obţinut din partea guvernului egiptean prioritizarea la traversare pentru navele cu animale la bord, astfel că animalele exportate din România se află în drum spre destinaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După deblocare, s-a solicitat şi s-a obţinut din partea guvernului egiptean prioritizarea la traversarea Canalului Suez pentru navele cu animale la bord, se arată în comunicat.

“6 nave care au plecat din portul Constanţa în perioada 16-23.03.2021 au finalizat traversarea Canalului Suez în data de 29.03.2021. În această seară, 30.03.2021, este preconizată sosirea animalelor de pe aceste nave în Iordania şi în cursul zilei de mâine, în Arabia Saudită”, se mai arată în comunicat.

Potrivit ANSVSA, 5 nave care au plecat din portul Constanta în perioada 23-24.03.2021, conform informatiilor primite vor finaliza traversarea Canalului Suez pe 30 martie. Două dintre acestea sunt deja angrenate în traversare, urmând ca imediat să se îndrepte către destinaţie.

“Gestionarea rapidă şi eficientă a situaţiei se datorează acţiunilor comune întreprinse de către ANSVSA, autorităţile egiptene, exportatori, transportatori, prin prezenţa medicilor veterinari egipteni la bordul navelor şi a suplimentării stocurilor de apă şi furaje”, mai susţin reprezentanţii autorităţii.

Pe toata durata crizei generate de blocarea Canalului Suez, ANSVSA s-a aflat în contact permanent cu operatorii economici şi organizatorii transporturilor celor 11 nave şi a avut informaţii în timp real cu privire la sănătatea, bunăstarea şi protecţia animalelor aflate la bord. 

“ANSVSA este preocupată de starea animalelor şi, în acest sens, menţine contactul cu exportatorii şi autorităţile competente din ţările de destinaţie, pentru a se asigura de respectarea condiţiilor de protecţie şi bunăstare a acestora în timpul transportului, până la destinaţie”, se arată în comunicatul ANSVSA.

Celula de criză constituită la nivelul ANSVSA îşi va înceta activitatea atunci când toate animalele de pe cele 11 nave vor ajunge la destinaţie.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.