Al doilea sezon al serialului spaniol „Orizontul roşu/ Sky Rojo”, care a debutat pe Netflix luna aceasta, va fi lansat de serviciul de streaming în iulie, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Netflix a confirmat luni data lansării celui de-al doilea sezon din „Sky Rojo” - 23 iulie.

Coral, Wendy şi Gina vor contiua să lupte pentru libertatea lor, urmărite de Romeo, Moisés şi Christian. Evadarea lor devine din ce în ce mai dificilă cu fiecare secundă ce se scurge, dar nu renunţă. Fetele sunt mai unite ca oricând, în timp ce loialitatea urmăritorilor lor unul faţă de celălalt începe să se destrame.

Al doilea sezon din „Sky Rojo” va avea 8 episoade de câte 25 de minute.

Din distribuţie fac parte Verónica Sánchez („El embarcadero”, „Las 13 rosas”, „ La Lección de Pintura”), Asier Etxeandia („Dolor y gloria”, „Velvet”, „La novia”), Miguel Ángel Silvestre („Velvet”, „Sense8”), cântăreaţa şi actriţa argentiniană Lali Espósito („Casi Ángeles”, „Esperanza Mía”), actriţa cubaneză Yany Prado („La doble vida de Estela Carrillo”, „La reina soy yo”) şi Enric Auquer („La línea invisible”, „Perfect Life”).

„«Orizontul roşu» este o producţie de divertisment palpitantă, care ascunde un cal troian. Elementul acesta va surprinde publicul exact când îi va fi lumea mai dragă”, spun Álex Pina şi Esther Martínez Lobato, creatorii serialului, cunoscuţi şi pentru „La casa de papel”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.