Premierul britanic Boris Johnson îi îndeamnă pe englezi la prudenţă, în contextul în care luni se ridică unele restricţii în Anglia, citând un val al epidemiei covid-19 în alte părţi ale Europei şi ameninţarea pe care o reprezintă variantele noului coronavirus, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Începând de luni sunt autorizate adunări afară a unui număr de şase persoane sau din două goposdării, iar terenurile de sport situate afară pot fi folosite prin respectarea măsurilor de precauţie cu privire la contacte fizice.

Campania de vaccinare din Regatul Unit este una dintre cele mai avansate în lume, însă există îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu vaccin, cu privire la nivelul infecţiei cu ovid-19 în Uniunea Europeană (UE) şi la variante contagioase ale SARS-CoV-2.

”Trebuie să rămânem prudenţi”, îndeamnă Boris Johnson.

”În pofida relaxărilor de azi (luni), toată lumea trebuie să continue să respecte regulile”, a îndemnat el.

Johnson subliniază importanţa acoperirii feţei şi a respectării distanţării sociale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.