Poliţiştii şi jandarmii desfăşoară, vineri seară, o acţiune la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea răspândirii pandemiei de COVID-19, fiind constatate şi nereguli. "Scopul nostru nu este acela de a aplica sancţiuni, ci acela de a preveni răspândirea COVID-19", au transmis reprezentanţii Poliţiei Române.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Poliţiştii, alături de jandarmi şi bineînţeles alături de celelalte structuri cu atribuţii în domeniu, au efectuat verificări în teren, atât la persoane fizice, cât şi la persoane juridice, pentru a vedea dacă sunt respectate normele sanitare în vigoare, pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19. În acest sens, au fost efectuate la nivel naţional mai multe controale, au fost constatate şi nereguli, însă ceea ce este foarte important de precizat e că scopul nostru nu este acela de a aplica sancţiuni, ci acela de a preveni răspândirea COVID-19, sănătatea oamenilor este foarte importantă şi trebuie protejată", a afirmat comisarul-şef de Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliţiei Române.

Conform sursei citate, forţele de ordine vizează şi eveimentele private organizate în pofida interdicţiei, intervenind pentru a le opri.

Drăgan a explicat că forţele MAI vor fi suplimentate pentru a face verificări, după ce duminică vor intra în vigoare noile restricţii.

"Aşa cum au fost suplimentate forţele astăzi (...), la fel se va întâmpla şi pe perioada week-endului, cu atât mai mult duminică, atunci când vor intra în vigoare noile restricţii. Toate efectivele, în afară de cele aflate în dispozitivele curente, vor fi chemate de acasă, vor interveni pentru a verifica modul de respectare al tuturor măsurilor, dar (...) scopul acestor verificări nu este reprezentat de aplicarea de sancţiuni contravenţionale, ci este de a preveni răspândirea COVID-19, ca toţi oamenii să înţeleagă necesitatea respectării acestor norme, pentru că toate aceste norme au rolul de a proteja sănătatea lor, a celor dragi lor, şi a tuturor de altfel", a adăugat el.

El a precizat că la nivel naţional au fost găsite nereguli, firme care nu au înţeles să respecte normele şi s-au dat sancţiuni contravenţionale.

"Suntem la datorie cu efective mărite începând din acest weekend. Principala noastră activitate este în staţiunile montane, în sensul în care vom fi acolo prezenţi pentru supravegherea respectării măsurilor de protecţie sanitară. Facem apel la cetăţeni să ne sprijine în efortul nostru de prevenire şi combatere a efectelor de pandemie", a adăugat căpitanul Alexandru Iacob, de la Jandarmeria Română.

Premierul Florin Cîţu a afirmat, joi seară, că a atras atenţia încă de acum o lună şi jumătate asupra faptului că sunt oameni care au început să nu respecte regulile de protecţie sanitară. Întrebat dacă este nemulţumit de activitatea Poliţiei, primul ministru a răspuns că aceasta "s-a retras în ultima perioadă şi e momentul să revină, pentru că încă nu a trecut de pandemia şi sunt reguli care trebuie respectate".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.