Simona Halep pune pe seama faptului că nu mai jucat din februarie, de la Australian Open, evoluţia mai puţin reuşită din meciul cu Caroline Garcia, din turul al doilea al Miami Open.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am jucat de multe ori împotriva ei şi totdeauna mă aştept la un meci greu, pentru că serveşte super-bine şi este foarte greu să returnezi. Serviciul meu nu a fost foarte puternic astăzi, aşa că am fost sub presiune tot meciul. Dar în setul al doilea, m-am relaxat un pic, am schimbat tactica, am făcut-o să se mişte mai mult către lovitura de dreapta şi ea a început să greşescă mai mult, iar astfel am căpătat încrederea că pot reveni. Eu nu am jucat de la Melbourne şi pare că nu pot să-mi găsesc ritmul foarte uşor. De asemenea, m-a deranjat umărul, aşa că o să încerc să dau tot ce am mai bun la fiecare meci. Sunt aici să mă bucur cât mai mult şi să încerc să câştig fiecare meci pe care-l joc. Acesta este obiectivul meu", a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, vineri, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-0, pe jucătoarea franceză Caroline Garcia, lcoul 51 WTA, în turul al doilea al turneului de categorie WTA 1.000 Miami Open, cu premii totale de 3,2 milioane de dolari.

Halep va evolua în faza următoare cu sportiva americană Cori Gauff, locul 36 WTA şi cap de serie numărul 31, sau cu Anastasija Sevastova din Letonia, locul 57 WTA. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.