Pfizer şi compania germană parteneră BioNTech au început testarea vaccinului pentru Covid-19 pe copii cu vârste de sub 12 ani, în speranţa extinderii vaccinări pentru intervalul respectiv de vârstă de la începutul anului 2022, a anunţat, joi, producătorul american de medicamente, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primii voluntari în acest studiu clinic de fază timpurie au fost inoculaţi miercuri, a declarat purtătorul de cuvânt Sharon Castillo.

Vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech a fost autorizat de către autorităţile de reglementare din SUA la sfârşitul lunii decembrie, pentru persoane cu vârste de cel puţin 16 ani.

Aproape 66 de milioane de doze din acest vaccin au fost administrate în SUA până în dimineaţa zilei de miercuri, potrivit datelor Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite.

Studiul clinic pentru copii cu vârste pornind de la 6 luni urmează unui alt studiu lansat de către compania Moderna săptămâna trecută.

Numai vaccinul produs de Pfizer/BioNTech este utilizat în SUA pentru persoane cu vârste pornind de la 16 ani. Vaccinul fabricat de Moderna este administrat pentru persoane cu vârste de cel puţin 18 ani şi niciun vaccin împotriva Covid-19 nu a fost autorizat pentru copii mai mici.

Pfizer şi BioNTech intenţionează să testeze iniţial siguranţa vacccinului lor în două doze în trei dozaje, de 10, 20 şi 30 de micrograme, într-un studiu  de fază I şi II cu 144 de participanţi.

Ulterior, companiile vor extinde studiul de fază târzie la 4.500 de participanţi, în cadrul căruia vor testa siguranţa. Tolerabilitatea şi reacţia imunitară genertă de vaccin, probabil prin măsurarea nivelului de anticorpi la participanţii tineri.

Castillo a spus că cele două companii speră să aibă date referitoare la acest studiu în a doua jumătate a anului 2021.

Între timp, Pfizer s testat vaccinul pe copii cu vârste de 12-15 ani şi se aşteaptă să aibă date din studiul respectiv în următoarele săptămâni, a mai arătat Castillo.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.