Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Rareş Bogdan, a afirmat, referindu-se la decizia ministrului Sănătăţii de a publica lista centrelor de vaccinare, că el crede în buna credinţă a lui Vlad Voiculescu, dar consideră că s-a grăbit un pic. Rareş Bogdan a afirmat că printre persoanele vaccinate în centrele pentru cadre militare s-ar fi aflat şi agenţii din structurile speciale pe care România îi are în străinătate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Rareş Bogdan a declarat duminică, la emisiunea Insider Politic difuzată de Prima TV, că au fost câteva sute de persoane vaccinate în România despre care nu ar fi trebuit publicate informaţii.  
“Cred mult în transparentizare, dar în acelaşi timp ştiu foarte bine că sunt persoane, dar nu sunt de ordinul miilor, probabil erau sub o mie să spunem, oameni care ar fi trebuit să fie vaccinaţi şi care nu ar fi trebuit să fie publicaţi niciodată. Şi vă spun la ce mă refer. România are un sistem de intelligence – SIE, SRI, Direcţia de Informaţii a Armatei – extrem de puternic, nu doar în România, ci şi în Orientul Mijlociu şi alte state mai îndepărtate. Acolo situaţia vaccinărilor este mult mai complicată decât la noi şi nu te poţi vaccina mai ales ca cetăţean străin, mai ales ca cetăţean străin care ai alte misiuni. Noi avem o reţea extrem de puternic şi e un atuu al nostru pe care l-am folosit şi în Irak şi în Afganistan l-au folosit americanii, l-au folosit francezii cu noi în momentul în care au avut atentate. Aici cred că s-a greşit în momentul în care s-au devoalat numele, seriile de buletin, CNP-urile unor persoane din acea listă, dar aceştia nu sunt şapte mii, sunt sub o mie”, a declarat Rareş Bogdan. 
El a fost întrebat de moderatorul Sebastian Zachmann dacă ar fi publicat lista acelor centre secrete în cazul în care ar fi fost în locul lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătăţii. 
“Aş fi fost mult mai atent. Îl cunosc bine pe Vlad şi cred în buna lui intenţie şi sunt unul dintre cei din PNL care îl susţin pe Vlad Voiculescu şi am făcut-o şi public şi o fac şi în continuare. Cred în buna lui credinţă, dar că acolo un pic s-a grăbit. E bine că a încercat să arate că sunt lucruri nefireşti, dar aş fi fost mult mai atent şi aş fi cerut o analiză – chiar dacă are multe pe cap – măi, oameni buni, aici sunt şi oameni din structurile speciale, că dacă sunt din structuri speciale, oameni care au venit special în România să se vaccineze, aduşi de structurile respective, nu vreau să-i devoalez, nu vreau să ajung un al doilea Pacepa. Nu aş vrea să creez o problemă pentru cei 4-500, nu cred că sunt mai mulţi. Poate sub numărul acesta, care au avut nevoie de această formulă de vaccinare tocmai pentru a putea lucra în interesul statului român şi partenerilor noştri pe teatre de operaţiuni din exteriorul României”, a precizat Rareş Bogdan. 
El mai consideră că dacă consilierul onorific al lui Vlad Voiculescu a avut acces la anumite liste fără a avea certificat ORNISS, atunci este o problemă. 
“Dacă e adevărată informaţia că s-a ajuns că acel domn Voinea, consilier special sau consilier onorific a avut acces, fără ORNISS pe anumite liste, e o problemă. (…) Dacă domnul Voinea nu are ORNISS, are o problemă. Iar dacă listele au fost mutate pe un server pentru a fi consultate e foarte bine în interiorul ministerului, dar dacă pe o altă structură externă instituţiei ministerului s-a încercat mutarea lor şi mai ales dacă e adevărată informaţia că s-a încercat mutarea lor în afara ţării, respectiv pe un IP din Germania, lucrurile sunt complicate”, a mai declarat prim-vicepreşedintele PNL.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.