Preşedintele Comisiei de ATI din Ministerul Sănătăţii anunţă că, în cazul în care veniturile medicilor vor fi reduse, specialiştii din domeniul terapiei intensive vor demisiona în bloc şi se vor constitui în grup sau societate liberală, care va oferi servicii spitalelor, considerând incalificabil ca în plină criză sanitară clasa politică să atenteze la veniturile personalului medical. La rândul său, managerul Spitalului Găeşti, Laurenţiu Beluşica, afirmă că scăderea sporurilor va determina migraţia personalului din secţiile COVID, iar interzicerea cumulului pensie - salariu de la stat va avea ca efect disparţia liniilor de gardă. Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a anunţat că a fost sâmbătă în vizită la un centru de vaccinare şi la un spital şi a fost surprins să afle că unele persoane iresponsabile împrăştie zvonuri potrivit cărora Guvernul are un plan pentru reducerea veniturilor medicilor în general, a personalului ATI sau a celor care duc în momentul ăsta greul pandemiei. El a adăugat că Executivul nu are un astfel de plan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - „Am fost astăzi în vizită la un centru de vaccinare şi la un spital. Am fost surprins să aflu de zvonurile împrăştiate de diverse persoane iresponsabile că guvernul ar avea în plan reducerea veniturilor medicilor în general, a personalului ATI sau a celor care duc în momentul ăsta greul pandemiei. Nu a fost nicio discuţie în guvern sau în coaliţie despre aşa ceva, iar poziţia Ministerului Sănătăţii vă asigur că este clară: nici gând”, a scris Vlad Voiculescu sâmbătă pe Facebook.

ŞTIREA INIŢIALĂ -  ”E incalificabil ca, în cea mai mare criză sanitară din istoria modernă, clasa politică să îşi permită să atenteze la veniturile personalului medical! Dacă această tendinţă se confirmă, reacţia comunităţii AŢI va fi una pregătită de mult: demisia în bloc şi organizarea noastră ca şi grup/societate liberală care să ofere servicii de specialitate spitalelor. Am lucrat la această soluţie "Exit" înainte de creşterea salariilor, am consultat jurişti şi chiar Consiliul Concurenţei, propunerea a fost primită cu entuziasm de colegi la Congresul nostru şi apoi le-am "fluturat-o" autorităţilor pe sub nas-şi sigur şi această perspectivă îngrijorătoare pentru ei a contribuit la decizia majorărilor salariale...”, afirmă Dorel Săndesc.

El subliniază că o asemenea soluţie - practicată în multe ţări, inclusiv în  Polonia - ar absolvi personalul ATI de responsabilitatea pentru toate deficienţele sistemului.

”La urma urmei, o asemenea soluţie - practicată în multe ţări, inclusiv de colegii din  Polonia, pe care i-am consultat -  ne-ar absolvi de responsabilităţile pentru toate deficienţele sistemului (care acum ni  se pun în mod nedrept în spate), rămânând că noi să răspundem doar de ceea ce facem, de profesionalismul nostru. Şi astfel grupul nostru,g independent, liberal, va deveni un agent mai eficient al schimbării, pentru că va impune, contractual, respectarea standardelor”, declară Dorel Săndesc.

Şi medicul Laurenţiu Beluşica, managerul Spitalului Găeşti, a critica perspectiva unei reduceri a veniturilor din sănătate.

”Scăderea sporurilor în sănătate conduce inevitabil spre migrarea personalului din sectiile COVID. Interzicerea cumulului pensie salariu conduce spre dispariţia liniilor de gardă. Să nu spuneţi ca nu aţi ştiut”, a avertizat medicul într-o postare pe Facebook.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că a cerut ministerelor să prezinte propria viziune în privinţa salarizării în sistemul public, pornind de la nişte principii. "Noi propunem ca salariul de bază la care să se raporteze majorările sau calculul salariilor să fie de 2.300 de lei, nivelul salariului minim brut pe economie. Dacă sunt sporuri, acestea să nu depăşească mai mult de 20% din nivelul salariului de bază, să fie introduse în grila de salarizare activităţi care în momentul de faţă nu sunt incluse", a afirmat ea. Palfonarea sporurilor ar afecta mai multe categorii, printre care şi personalul medical.

De asemenea, Ministerul Muncii a pus deja în dezbatere publică proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat. O astfel de măsură ar afecta însă cadrele didcatice şi medicii, mulţi dintre aceştia lucrând şi după vârsta legală de pensionare, iar ieşirea lor din sistem ar avea consecinţe pe fondul lipsei de personal.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.