Veniturile Grupului Enel au scăzut cu 19,1% în 2020, la 64,98 miliarde euro, în timp ce profitul net a urcat cu 20,1%, la 2,61 miliarde euro. Grupul a investit peste 10 miliarde de euro în cursului anului trecut, la nivel global.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consiliul de Administraţie al Enel, prezidat de Michele Crisostomo, a aprobat rezultatele financiare pe anul 2020. Astfel, veniturile au scăzut la 64,985 miliarde euro, de la 80,32 miliarde euro în 2019.

"Modificarea este atribuită în primul rând pieţelor utilizatorilor finali ca urmare a scăderii vânzărilor de gaze şi electricitate în Italia şi Spania, reflectând în principal impactul pandemiei COVID-19 asupra activităţilor de Producţie Termică şi Trading din Italia ca urmare a scăderii activităţilor de tranzacţionare şi al evoluţiilor negative ale cursului de schimb valutar din America Latină", precizează grupul.

EBITDA din activităţi curente a urcat cu 0,2%, la 17,94 miliarde euro, de la 17,9 miliarde euro în 2019. Această uşoară creştere comparativ cu 2019 se datorează impactului pozitiv al activităţii de Producţie, în principal a Enel Green Power, care a compensat evoluţiile negative în ceea ce priveşte linia de Infrastructură şi Reţele şi pe pieţele utilizatorilor finali.

Grupul a realizat un EBITDA de 16,81 miliarde euro, mai mic cu 5% faţă de 2019 (17,7 miliarde euro).

EBIT a crescut cu 8,36 miliarde de euro în 2020 (+21,7%), de la 6,87 miliarde de euro în 2019.

"Creşterea se datorează în principal unor ajustări de valoare mai mari efectuate în 2019 comparativ cu 2020, ale căror efecte au fost parţial compensate de scăderi mai mari ale creanţelor comerciale în 2020", spun reprezentanţii grupului.

Profitul net din activităţi curente al grupului a crescut cu 9%, la 5,19 miliarde euro (de la 4,76 miliarde de euro în 2019).

"Modificarea reflectă îmbunătăţirea profitului operaţional din activităţi curente, inclusiv o depreciere şi amortizare mai reduse pentru perioada respectivă, managementul financiar eficient, care a dus la o scădere a cheltuielilor financiare, precum şi o diminuare a participaţiilor minoritare", adaugă ei.

Profitul net al grupului a crescut cu 20,1%, la 2,61 miliarde de euro, de la 2,174 miliarde de euro în 2019, ca urmare a creşterii valorii ajustate în 2019, pe fondul îmbunătăţirii managementului financiar şi a diminuării participaţiilor minoritare.

Datoria financiară netă a crescut uşor, cu 0,5%, la 45,41 miliarde de euro (faţă de 45,17 miliarde de euro la finalul lui 2019), creştere uşoară datorată investiţiilor din această perioadă şi achiziţionării de participaţii suplimentare în capitalul social al Enel Américas şi Enel Chile.

Cheltuielile de capital au fost de 10,19 miliarde de euro (comparativ cu 9,94 miliarde de euro în 2019, +2,5%). Creşterea se datorează în principal creşterii cheltuielilor de capital ale Enel Green Power, ale liniei de Infrastructură şi Reţele şi ale Enel .

Dividendul total propus pentru întregul exerciţiu financiar 2020 este egal cu 0,358 euro pe acţiune (din care 0,175 euro pe acţiune a fost deja achitată ca plată intermediară în ianuarie 2021) în creştere cu 9,1% comparativ cu dividendul total de 0,328 euro pe acţiune recunoscut pentru întregul exerciţiu financiar 2019.

 Grupul arată că a înregistrat progrese în ceea ce priveşte decarbonizarea, cu noi capacităţi noi de energie regenerabilă construite de 3,1 GW în 2020, iar capacitatea pe bază de cărbune a scăzut cu 2,8 GW. În consecinţă, emisiile directe de CO2 au scăzut la 214 gCO2eq / kWh în decembrie 2020.

 „Rezultatele Enel pentru 2020 subliniază angajamentul puternic al Grupului faţă de creşterea sustenabilă, după cum demonstrează cele peste 10 miliarde de euro investite în cursul anului. Investiţiile noastre sunt direcţionate către un model de afaceri sustenabil şi integrat, care se bazează pe surse regenerabile, distribuţie şi servicii energetice avansate, punând accent pe digitalizare şi platforme. Această abordare vizează accelerarea dezvoltării atât prin intermediul modelului „Ownership”, care se concentrează pe investiţii directe, cât şi prin modelul Stewardship, care prevede implicarea terţilor. Prin această abordare, am accelerat decarbonizarea mixului de generare al Grupului, promovând în acelaşi timp dezvoltarea în zonele în care suntem prezenţi. În 2021, în conformitate cu Planul strategic şi obiectivele de decarbonizare şi de digitalizare incluse în acesta, planificăm să accelerăm investiţiile în surse regenerabile, în îmbunătăţirea calităţii şi rezilienţei reţelelor şi în electrificarea consumului", a declarat Francesco Starace, CEO al Grupului Enel.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.