Marcel Ciolacu a anunţat că PSD va depune săptămâna viitoare la Camera Deputaţilor o moţiune simplă împotriva ministrului Agriculturii Adrian Oros.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am avut astăzi o întâlnire foarte bună cu reprezentanţii asociaţiilor şi sindicatelor din domeniul agroalimentar. Am văzut că concomitent cu întâlnirea noastră a ieşit şi domnul ministru Oros şi a produs anumite ştiri. Cu toţii am tras o singură concluzie - domnul ministru Oros e într-o lume paralelă faţă de ceea ce se întâmplă în acest moment în acest domeniu. În primul rând, nu s-au luat măsuri. Nu au fost date nici până acum despăgubirile pentru secetă. Nu a fost plătită acciza pe trimestrul trei şi patru de anul trecut, ceea ce reprezintă 60% din totalul de acciză. Nu în ultimul rând, am văzut că domnul ministru Oros a venit cu o iniţiativă parlamentară, a depus-o la Senat, să modifice legea 17 privitoare la înstrăinarea terenurilor”, a afirmat Marcel Ciolacu, joi într-o conferinţă de presă. 

El a adăugat că România nu mai produse pesticide, îngrăşăminte şi seminţe şi nu există un program coerent la acest moment din partea Ministerului Agriculturii pentru acest domeniu.

„Împreună cu coldgii mei am decis săptămâna viitoare să depunem o moţiune simplă la adresa ministrului Oros la Camera Deputaţilor. Pericolul asupra securităţii alimentare în acest moment e unul real. România nu mai produce pesticide, îngrăşăminte sau seminţe. Vedem că în continuare nu se ia nicio măsură în această zonă. Nu vedem un program coerent în acest moment din partea Ministerului Agriculturii”, a completat Ciolacu.

Este a treia moţiune simplă pe care PSD o depune la adresa unui ministru din Guvernul Cîţu din această legislatură. Moţiunile simple la adresa miniştrilor Claudiu Năsui şi Vlad Voiculescu au fost respinse de Parlament.

Marcel Ciolacu a acuzat luni că zeci de senatori şi deputaţi de la PNL şi USR-PLUS au depus la Senat un proiect de lege prin care va fi permisă vânzarea pământului agricol românesc. „Concret, dispar condiţiile privind domiciliul şi rezidenţa, dar - mai ales - dispar şi interdicţiile de înstrăinare care erau de minim 8 ani de la data cumpărării terenurilor”, a explicat liderul PSD.

PSD a făcut o lege în ceea ce priveşte tranzacţionarea terenurilor agricole care a îngreunat vânzarea, iar parlamentarii coaliţiei încearcă să deblocheze situaţia, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii Adrian Oros, în replică la criticile liderului PSD Marcel Ciolacu faţă de proiectul de modificare a Legii privind tranzacţiile cu terenuri agricole îniţiat de parlamentari PNL, USR-PLUS ŞI UDMR.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.