Cercetătorii israelieni au crescut embrioni de şoareci în uter artificial, care arată normal. Toate organele lor se dezvoltă aşa cum se aştepta, la fel şi mugurii membrelor şi sistemele circulator şi nervos. Micile lor inimi au 170 de bătăi pe minut, o valoare potrivită pentru nivelul de dezvoltare, scrie The New York Times.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dar aceşti embrioni nu au crescut în uter de mamă. Ei s-au dezvoltat într-un uter artificial, prima dată când a fost realizat cu succes un astfel de experiment, au transmis cercetătorii miercuri. 

Experimentele, de la Weizmann Institute of Science în Israel, au fost făcute pentru a înţelege cum se dezvoltă mamiferele şi cum pot afecta fetusul mutaţiile genetice, hrana şi mediul înconjurător. Dar acest rezultat ar putea ridica pe viitor întrebări dacă animalele, sau chiar oamenii, ar putea fi "cultivaţi" într-un mediu exterior celui natural. 

Într-un studiu publicat în revista Nature, dr. Jacob Hanna a explicat cum au fost extraşi embrionii de şoareci la cinci zile de gestaţie şi cum au fost crescuţi pentru încă şase zile în utere artificiale. 

La acel moment, embrionii erau la jumătatea procesuluid e dezvoltare, gestaţia fiind de aproape 20 de zile. În această fază, un om este considerat fetus. Dr. Hanna şi colegii săi au făcut teste cu 1.000 de embrioni până în prezent. 

"Este un tur de forţă, foarte foarte impresionant", a spus Alfonso Martinez Arias, biolog de dezvoltare şi cercetător în domeniul celulelor stem cu sediul la Universitatea Pompeu Fabra din Spania, care nu a fost implicat în studiu. 

Dr. Hanna a afirmat că oamenii de ştiinţă vor dori să dezvolte embrioni umani şi în acest fel. El recunoaşte că imaginile embrionilor umani crescuţi în laborator cu o formă aproximativ recognoscibilă - cap, coadă şi mugurii membrelor - ar putea fi şocant. Echivalentul uman al şoarecilor de 12 zile ai dr. Hanna ar fi un embrion din primul trimestru.

"Este cu adevărat o realizare remarcabilă", a spus Paul Tesar, biolog de dezvoltare la Case Western Reserve University School of Medicine.

Alexander Meissner, director la Max Planck Institute for Molecular Genetics din Berlin, a fost de părere că "a ajunge până aici este uimitor ”şi că studiul a fost "o etapă majoră". 

Dar cercetarea a progresat deja dincolo de ceea ce experţii au descris în lucrare. Într-un interviu, dr. Hanna a afirmat că el şi colegii săi au recoltat ouă fertilizate din oviductele şoarecilor femele chiar după fertilizare şi le-au crescut în uterul artificial timp de 11 zile.

Potrivit technologyreview.com, studiile pe termen lung asupra embrionilor umani vii care se dezvoltă în laborator sunt interzise în prezent prin aşa-numita regulă de 14 zile, un ghid (şi o lege în unele ţări) conform căruia embriologilor li s-a interzis să crească embrioni umani mai mult de două săptămâni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.