Secretarul general al ONU Antonio Guterres avertizează Consiliul de Securitate al ONU că, în lipsa unei ”acţiuni imediate”, ”milioane de persoane” riscă ”foametea şi moartea” în lume, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Şocurile climatice şi pandemia covid-19 alimentează” acest risc, a subliniat el, într-o reuniune a Consiliului, joi, pe tema legăturii între foame şi securitate, organizată de către Statele Unite, precizând că, în aproximativ 30 de ţări, ”peste 30 de milioane de oameni sunt aproape să fie declaraţi în situaţie de foamete”.

”Mesajul meu este simplu: dacă nu hrăniţi oamenii, alimentaţi conflictele”, a subliniat el, denunţând responsabilitatea omului în crearea foametei.

”Foametea şi foamea nu mai sunt o problemă de lipsă de mâncare. Ele sunt acum în mare parte fabricate de către om - şi folosesc acest termen în mod deliberat”, a precizat el. În opinia sa, ”în secolul al XXI-lea nu există loc de foamete”.

După ce a relatat că a asistat la moartea de foame a unei fete în vârstă de doi ani în Uganda, în 1993, ambasadoarea americană la ONU Linda Thomas-Greenfield a subliniat că ”nu există niciun motiv să nu se furnizeze resurse persoanelor care au nevoie de ele urgent”.

”În lume, azi, foametea este cauzată de către om. Iar dacă noi o creăm înseamnă că noi trebuie să o oprim”, a subliniat ea.

Directoarea ONG-ului Oxfam International, Gabriela Bucher, este de acord.

”Oamenii din aceste regiuni nu mor de foame, ci sunt înfometaţi” până la moarte, a declarat ea. ”Pentru înfometaţi, puţin contează că sunt înfometaţi printr-o acţiune deliberată sau prin neglijenţa de neiertat a părţilor în confloict sau a comunităţii internaţionale”, a subliniat ea.

În Yemen, ”peste 16 milioane de persoane se confruntă în prezent cu niveluri critice ale foamei sau mai rău”, a subliniat la rândul său directorul Programului Alimentar Mondial (PAM) David Beasley, care a precizat că tocmai s-a întors dintr-o vizită în această ţară aflată în război de ani de zile.

”Ne îndreptăm drept către cea mai mare foamete din istoria modernă”, a avertizat el, subliniind că ”aproximativ 400.000 de copii ar putea muri (de foame) în Yemen anul acesta, în lipsa unei intervenţii urgente, adică unul la 75 de secunde”. ”Oare le vom întoarce spatele şi ne vom uita în altă parte?”, a întrebat el Consiliul de Securitate al ONU.

”CRIME ALE FOAMETEI”

Şeful ONU a amintit că ”la sfârşitul lui 2020, peste 88 de milioane de persoane sufereau de foame acută din cauza conflictelor şi instabilităţii - o creştere cu 20% într-un an”.

”Proiecţiile din 2021 arată o continuare a acestei tendinţe îngrozitoare”, a avertizat el, anunţând că ele ”arată că crizele foamei se intensifică şi se răspândesc în Sahel şi în Cornul Africii şi accelerează în Sudanul de Sud, Yemen şi Afganistan”.

”Pentru a evita o catastrofă de 34 de milioane de femei, bărbaţi,fete şi băieţi”, ONU şi agenţiile sale au lansat un apel la o ”mobilizare urgentă” vizând să furnizeze ”resurse suplimentare în valoare de 5,5 miliarde de dolari”, a anunţat Antonio Guterres.

Gabriela Bucher consideră că responsabilitatea statelor nu se opreşte la donaţii în bani. Ea a denunţat ”o comunitate internaţională ale cărei cele mai puternice state provoacă prea adesea foametea printr-o aprovizionare abundentă cu arme” a unor diverse ţări.

Citând exemple concrete în Tigre (Etiopia), Yemen sau Republica Centrafricană, ea a cerut Consiliului de Securitate al ONU ”să se angajeze în mod clar să acţioneze”, ”să asigure un acces umanitar” peste tot şi să îi tragă la răspundere pe cei care au o ”responsabilitate semnificativă” în comiterea unor ”crime ale foametei”.

Linda Thomas-Greenfield consideră că ”putem salva vieţi, dacă ştim unde să ne ducem şi dacă alocăm fonduri. Dar dacă nu dispunem de date, nu putem furniza această asistenţă vitală”.

În opinia sa, Consiliul de Securitate al ONU ”are capacitatea de a cere şi de a primi raporturi, date şi acţiuni la momentul oportun”. Ea a cerut în acest sens secretarului general al ONU două rapoarte pe an cu privire la acest subiect, în vederea unei preveniri mai bune a foametei în lume.

Antonio Guterres a anunţat înfiinţarea, la sediul de la New Yor al ONU, a unei ”echipe speciale de nivel înalt privind prevenţia foametei”, la care urmează să contribuie reprezentanţi ai PAM şi Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.