Japonia a comemorat joi zece ani de la tripla catastrofă de la 11 martie 2011 - un cutremur urmat de un tsuami şi de un accident nuclear - care a traumatizat pe termen lung întreaga naţiune, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La ora locală 14.46 (7.46, ora României), ora la care cutremurul a avut loc în 2011, un moment de reculegere a fost respectat în întreaga Japonie, urmat la Tokyo de o ceremonie în cadrul căreia s-au exprimat împăratul Naruhito şi premierul Yoshihide Suga.

Un bilanţ uman grav, de 18.500  de morţi sau dispăruţi a fost cauzat de către un tsunami uriaş, cu valuri înalte cât un imobil care s-au abătut asupra coastelor de nord-est, la puţin timp după cutremurul de magnitudinea 9.

Accidentul nuclear care a urmat la Centrala Fukushima Daiichi, inundată de valuri, unde miezul a trei dintre cele şase reactoare a intrat în fuziune, a făcut oraşe întregi de nelocuit timp de ani de zile, din cauza radiaţiilor, şi a obligat zeci de mii de oameni să le părăsească.

Acesta este cel mai grav accident nuclar de la cel de la Cernobîl, în Ucraina, în 1986.

”Magnitudinea pagubelor cauzate de catastrofă este atât de profundă, încât memoria de neuitat a tragediei există în continuare în mintea mea”, a declarat împăratul.

”Naţiunea noastră a trăit mai multe catastrofe pe care le putem considera crize naţionale”, însă ”predecesorii noştri au depăşit fiecare criză cu curaj şi speranţă”, a declarat, la rândul său, Suga, care a dat asigurări că Japonia va privi mereu ”către viitor”.

JOCURILE OLIMPICE ”ALE RECONSTRUCŢIEI”

Omagii publice şi private au avut loc toată ziua în nod-estul Japoniei, de exemplu la Hisanohama sau în oraşul de coastă Iwaki din departamentul Fukushima, unde Toshio Kumaki, în vârstă de 78 de ani, s-a recules în zori pe zidul antitsunami de beton ridicat după 2011.

”Vin să mă plimb aici în fiecare dimineaţă, însă azi e o zi specială”, a declarat el, rugându-se către Soarele care se ridica.

La Miyagi, unul dintre cele mai afectate trei departamente din nord-est, operaţiuni de căutare au fost organizate de căre locuitori, care speră în continuare să găsească persoane dragi.

Rămăşiţele unei femei luate de tsunami  în urmă cu zece ani au fost identificate săptămâna trecută, eliberându-l pe fiul acesteia de o incertitudine de nesuportat şi pemiţându-i să intre în sfârşit în doliu.

Un cutremur de magnitudinea 7,3 a amintit, la 13 februarie, riscurile seismice permanente din largul Japoniei. Peste 100 de persoane au fost rănite în acest cutremur, considerat o replică îndepărtată a celui 2011.

Aceste comemorări au loc cu doar două săptămâni înainte de plecarea - de la Fukushima - a ştafetei Flăcării Olimpice a Jocurilor Olimpice Tokyo-2020, intitulate ”Jocurile Reconstrucţiei”.

Umbra pandemiei covid-19 planează asupra acestui eveniment, amânat anul acesta, însă Guvernul japonez şi organizatorii speră ca ştafeta să reconcentreze atenţia asupra acestei regiuni însângerate.

”MORŢI SUB OCHII MEI”

Nayuta Ganbe, un student de la Sendai, capitala departamentului Miyagi, se exprimă frecvent la evenimente pe tema prevenţiei catastrofelor, recurgând la experienţa sa personală a tsunamiului.

Însă el preferă de obicei să se reculeagă în privat la 11 marrtie. ”Este ziua în care mi-am pierdut colegii de clasă. Oameni au murit sub ochii mei. Este o zi pe care sper să nu o mai retrăiesc niciodată”, declară tânărul, în prezent în vârstă de 21 de ani.

Anul acesta, însă, el a vrut să participe la o ceremonie. ”Exact după zece ani, sper să înfrunt catastrofa cu o nouă perspectivă”, a explicat el AFP.

Pentru mulţi, această comemorare este ocazia unui moment de reflecţie personală la o dramă naţională prezentă şi mai dureros prin zeci de mii de persoane deplasate şi prin interzicerea accesului în 2% din suprafaţa Fukushimei.

Pastorul Akira Sato, care predica în mai multe biserici şi capele baptiste situate în zona interzisă, urma să se ducă într-unul dintre aceste lăcaşuri abandonate pentru a se reculege.

”Soţia mea şi cu mine vom reflecta în tăere la zilele catastrofei şi ne vom ruga”, declara el la începutul lui martie pentru AFP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.