Parlamentul libian a dat miercuri un vot de încredere Guvernului de Uniune Naţională condus de către Abdul Hamid Dbeibeh, care urmează să conducă ţara până la alegeri legislative şi prezidenţiale, prevăzute la 24 decembrie, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Peste 100 dintre cei 130 de membriai Parlamentului, reunit la Sirt începând de luni, au dat undă verde Guvernului Dbeibeh, format în cadrul unui proces supervizat de ONU. Cinci aleşi au votat ”împotrivă”.

Abdul Hamid Dbeibeh a fost desemnat premier interimar în februarie, de către 75 de reprezentanţi libieni ai tuturor părţilor, în cadrul unui forum organizat de ONU la Geneva.

Libia este împărţită de ani de zile între un Guvern de Uniune Naţională (GNA), cu sedul la Tripoli, şi o administraţie susţinută de către mareşalul Khalifa Haftar, care deţine controlul asupra părţii de est a ţării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.