Statele Unite s-au angajat, luni, să apere Arabia Saudită, în urma atacurilor cu drone şi rachete revendicate de mişcarea Houthi din Yemen, aliniată Iranului, care au avut ca ţintă un terminal saudit esenţial pentru exporturile de petrol, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autorităţile saudite au declarat că nu au existat victime sau pierderi materiale în urma atacurilor de duminică care vizau un centru de stocare a petrolului de la Ras Tanura, unde se află o rafinărie şi cea mai mare instalaţie offshore de încărcare a petrolului din lume, şi un complex rezidenţial din Dhahran utilizat de gigantul petrolier controlat de stat Saudi Aramco.

Atacurile, care au dus la creşterea preţurilor petrolului Brent la peste 70 dolari pe baril, cel mai mare nivel din ianuarie 2020, au avut loc într-un moment de fricţiune în alianţa veche de zeci de ani dintre Arabia Saudită şi Statele Unite, în timp ce preşedintele Joe Biden pune presiune pe Riad în legătură cu respectarea drepturilor omului şi războiul devastator din Yemen.

”Atacurile atroce ale Houthi asupra civililor şi infrastructurii vitale demonstrează lipsa de respect faţă de viaţa umană şi desconsiderarea eforturilor de pace. Statele Unite sunt alături de Arabia Saudită şi de poporul său. Angajamentul nostru de a apăra regatul şi securitatea acestuia este ferm”, a declarat ambasada SUA din Arabia Saudită, într-o postare pe Twitter în limba arabă.

Houthii se luptă în Yemen cu o coaliţie condusă de Arabia Saudită de şase ani, într-un conflict văzut în mare parte ca un război între Arabia Saudită şi Iran.

Luni, în noi incidente, coaliţia a declarat că a interceptat şi distrus o rachetă balistică lansată către Khamis Mushait - în sudul Arabiei Saudite, lângă graniţa cu Yemenul - şi o dronă explozivă trasă spre regiunea de sud a regatului.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Arabia Saudită, colonelul Turki al-Malki, care vorbeşte şi în numele coaliţiei, a declarat la postul de televiziune Al Arabiya că Iranul face contrabandă cu rachete şi drone către Houthi.

Gruparea Houthi şi Teheranul au respins în trecut astfel de acuzaţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.