Sute de persoane s-au adunat, duminică după-amiază, în Parcul Izvor din Bucureşti, pentru a participa la un protest faţă de ideea vaccinării obligatorii, dar şi faţă de eventuala implementare a aşa-numitului paşaport de vaccinare. Unii dintre participanţi poartă mască de protecţie sanitară, însă mulţi dintre ei nu respectă această măsură şi nici pe cea privind distanţarea fizică. Organizatorul evenimentului a fost amendat de jandarmi cu 7.000 de lei pentru că nu a luat măsuri pentru ca la manifestare să nu fie mai mult de 100 de persoane şi să se respecte măsurile de protecţie sanitară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a transmis, duminică seară, că până în acest moment, organizatorul activităţii a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depăşirea numărului maxim de 100 de participanţi şi pentru că nu a asigurat respectarea de către aceştia a celorlalte măsuri de protecţie sanitară, în conformitate cu prevederile H.G. 35 din 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României emisă în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Participanţii la protest s-au adunat începând cu ora 15.00 în Parcul Izvor, din faţa Palatului Parlamentului din Bucureşti. Aceştia s-au organizat pe reţelele sociale şi susţin libertatea persoanelor de a alege dacă se vaccinează sau nu. Ei resping, de asemenea, ideea eliberării unui aşa-numit paşaport pentru cei vaccinaţi împotriva bolii provocate de noul coronavirus.
 
"Mitingul nu este unul politic, deşi cunoaştem persoane care se suie deja cu picioarele pe această temă făcând presiuni asupra organizatorilor. De trei ani organizam apolitic aceste mitinguri”, se arată în anunţul postat pe reţele sociale.  
 
Organizatorii mai susţin că "tema" protestului, aceea privind vaccinarea obligatorie, este una "care ne priveşte pe toţi indiferent de preferinţe politice". Ei consideră că paşaportul de vaccinare este "discriminatoriu şi încalcă bazele fundamentale ale Uniunii Europene, privind libera circulaţie a cetăţenilor".
 
Participanţii au adus cu ei steaguri tricolore, precum şi pancarte pe care scrie "Libertatea şi dreptul de a decide sunt sacre". Unii dintre protestatari poartă masca de protecţie, în timp ce alţii nu, iar măsura privind distanţarea fizică este ignorată.
 
Ei reclamă faptul că proiectul legii vaccinării ar da dreptul autorităţilor să vaccineze în mod obligatoriu populaţia în condiţii epidemiologice speciale.
 
"Dacă o astfel de lege trece (privind vaccinarea obligatorie - n.r.) din acel moment nu vom mai putea dispune de propria noastră persoană şi acest lucru se va extinde la absolut orice domeniul al vieţii. De aceea în egală măsură ne adresăm atât celor care aleg să se vaccineze, cât şi celor care aleg să nu se vaccineze: nu există două tabere societatea românească”, a afirmat una dintre participante în discursul său, ea arătând că proiectul legii vaccinării încalcă "cel puţin 10 articole din legea fundamentală".
 
La un moment dat, organizatorii au anunţat la microfon că, în timpul protestului, un copil în vârstă de 14 ani, cu handicap şi care nu vorbeşte, s-a pierdut, persoanele care îl găsesc fiind rugate să îl ducă la scenă.

Oamenii au mai scandat "Nu corporaţia face legislaţia" şi "Nu ne obligaţi, altfel plecaţi".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.