Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Marius Budăi a afirmat că reprezentanţii „coaliţiei austerităţii” PNL - USR PLU S- UDMR au reuşit performanţa de a nu accepta absolut niciun amendament la Legea Bugetului pentru anul 2021, care v„a rămâne în istorie ca o pată neagră pe obrazul democraţiei postdecembriste. Nu doar pensiile, salariile şi alocaţiile copiilor au fost afectate, ci până şi ajutorul de înmormântare”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Întregul buget al asigurărilor sociale de stat este construit pe un fundament falsificat, şi anume valoarea salariului mediu estimat din 2021, care a fost pus din pix! Potrivit site-ului ANAF, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea BASS a fost în 2020 de 5429 de lei. În proiectul de buget al lui Cîţu, acelaşi indicator este trecut pentru 2020 la suma de 5.150 de lei. Potrivit INS, salariul mediu REALIZAT din 2020 a fost de 5.396 lei, dar premierul i-a pus pe cei de la Prognoză să dea o estimare FALSĂ de 5150 lei, ca să îşi poată aranja, mincinos, bugetul! De ce 5150 lei şi nu 5.396 sau 5429 lei?! Simplu, ca să poată minţi premierul Cîţu că salariul mediu va CREŞTE la 5380 lei în 2021! Când colo, scade! De ce trebuia scăzut salariul mediu!? Simplu, fiindcă sunt şi alţi indicatori legaţi de valoarea sa! Printre aceştia, ajutorul de deces! AŞADAR, Cîţu a scăzut până şi ajutorul de deces în 2021!”, a explicat Marius Budăi, potrivit unui comunicat de presă al PSD.

Deputatul PSD a adăugat că Educaţiei i-au fost alocate 12 minute pentru dezbaterea bugetului în Parlament, iar Sănătăţii 15 minute, ca dovadă cât de importante sunt cele două domenii pentru Putere, în pandemie.Toate amendamentele au fost respinse, a mai spus fostul ministru al Muncii. El a adăugat că Guvernul nu şi-a mai susţinut nici măcar propria Ordonanţă de mărire a alocaţiilor copiilor măcar în tranşe (OUG 123/2020), bugetarea acesteia fiind respinsă.

„Guvernul nu a mărit nici punctul de pensie, iar premierul dezertor Cîţu ne-a spus că suma cheltuită cu pensiile ar fi prea mare. Dar ea reprezintă 7,83% din PIB, în vreme ce media europeană este de 13% din PIB. Deci nu sunt cheltuieli prea mari cu pensiile, ci la jumătate decât cheltuie, în medie, statele europene!”, a completat Budăi.

El a mai spus că puterea a refuzat alocarea de fonduri suplimentare pentru un drum expres Craiova-Lugoj, dar a respins şi alocarea de bani pentru modernizarea CET-urilor, astfel încât în Bucureşti să nu mai fie probleme cu asigurarea agentului termic, dar şi multe alte amendamente ce vizau dezvoltarea României.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.