Germania vrea să prelungească - până la 28 martie - izolarea impusă în lupta împotriva covid-19 şi să relaxeze, totodată restricţii cu privire la adunări private - începând de luni -, potrivit unui proiect al unui acord între cancelarul Angela Merkel şi miniştrii-preşedinţi ai celor 16 landuri, înaintea unei reuniuni prevăzute miercuri, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit acestui document, începând de la 8 martie urmează să fe autorizate adunări de maximum cinci persoane care provin din două gospodării familiale, fără copii în vârstă de până la 14 ani. În prezent, limita acestor adunări este de două persoane.

Vânzătorii de flori, librăriile, magazinele de grădinărit, saloanele de tatuare şi masaj ar putea, de asemenea, să îşi reia activitatea săptămâna viitoare.

În cadrul viitoarei reuniuni de miercuri, Merkel şi conducătorii landurilor urmează să stabilească la ce nivel de incidenţă pe o perioadă de şapte zile vor putea să fie relaxate sau înăsprite restricţiile.

În acest sens, în proiectul de acord sunt evocate două ipoteze - 35 sau 50 de contaminări la 100.000 de locuitori.

În acest document, autorităţilor li se propune să recomande evitarea oricărei deplasări în interiorul sau în afara frontierelor în timpul vacanţei de Paşte - cu excepţia unor adunări familiale mici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.