Două experte independente de la ONU cer o anchetă internaţională cu privire la presupusa otrăvire cu un agent neurotoxic de tip noviciok, în Rusia, în august, a principalului opozant al Kremlinului Aleksei Navalnîi şi cer de asemenea ”eliberarea imediată” a opozantului politic încarcerat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dat fiind răspunsul inadecvat al autorităţilor naţionale (ruse) şi folosirea unor arme chimice interzise (...), credem că o anchetă internaţională este necesar să aibă loc urgent în vederea stabilirii faptelor şi clarificării tuturor circumstanţelor cu privire la otrăvirea domnului Navalnîi”, au anunţat luni, într-un comunicat, raportoarea specială ONU cu privire la execuţii extrajudiciare, sumare sau arbitrare Agnès Callamard şi raportoarea specială ONU privind promovarea şi protecţia libertăţii de opinie şi de exprimare Irene Khan.

”Credem că otrăvirea domnului Navalnîi cu noviciok a fost comisă în mod deliberat, pentru a transmite un avertisment clar şi sinistru cu privire la care va fi soarta oricui ar critica şi s-ar opune Guvernului. Noviciok a fost ales expres cu scopul de a provoca frică”, apreciază ele.

Cele două experte, a căror opinie nu angajează ONU, cer din august Guvernului rus să se asigure ca ”o anchetă credibilă, transparentă şi care să respecte normele internaţionale să fie efectuată rapid, iar concluziile acesteia să fie făcute publice”.

Considerând răspunsul autorităţilor nesatisfăcător, ele subliniază că o anchetă internaţională este ”deosebit de crucială acum, când domnul Navalnîi este deţinut de către Guvernul rus şi că este supus controlului său”.

”Îndemnăm Guvernul rus să ceară sau autorizeze o anchetă de această natură”, scriu ele.

Justiţia rusă a confirmat săptămâna trecută o condamnare a activistului împotriva corupţiei, în vârstă de 44 de ani, într-un caz de fraudă care datează din 2014, pe care acesta, numeroase capitale occidentale şi ONG-uri o denunţă drept politică.

Arestarea sa la 17 ianuarie a condus la manifestaţii importante în Rusia, cărora autorităţile ruse le-au răspuns prin arestarea a peste 11.000 de oameni, urmate în general de amenzi şi pedepse cu închisoarea.

Aleksei Navalnîi a fost condamnat, de asemenea, la plata unei amenzi cu privire la ”defăimare”, iar alte dosare judiciare îl aşteaptă, inclusiv o anchetă cu privire la escrocherie, pasibilă de zece ani de închisoare.

Principalul opozant al Kremlinului a fost dus duminică la 200 de kilometri de Moscova, în regiunea Vladimir, pentru a ispăşi într-o colonie penitenciară această pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare, pe care el şi susţinătorii săi o denunţă drrept politică.

Justiţia rusă a comutat această pedeapsă cu suspendare, la care l-a condamnat în 2014, în pedeapsă cu executarea.

În 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) stabilea, în acest dosar, că Aleksei Navalnîi şi fratele său, Oleg Navalnîi, au fost privaţi de dreptul la un proces echitabil şi denunţa hotărâri ale justiţiei ”arbitrare şi evident nerezonabile”.

Aleksei Navalnîi este vzat de multiple proceduri judiciare de când s-a întors în Rusia, la 17 ianuarie, după cinci luni de convalescenţă în Germania, în urma otrăvirii, de care-l acuză pe preşedintele rus Vladimir Putin şi serviciile secrete ruse FSB.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.