Pemierul Florin Cîţu prezintă proiectul de buget în plenul Camerelor reunite. Comisiile pentru buget-finanţe au adoptat rapoartele pe proiectul legii bugetului de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2021, în forma iniţiată de către Guvern, respingând toate amendamentele. De joia până sâmbăta trecută au fost dezbateri şi avize emise de comisiile de specialitate la cele două propuneri legislative ale Guvernului. Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să aibă dezbateri generale pe proiecte şi dezbateri pe articole şi anexe, luni, iar marţi va fi dat votul final în Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

UPDATE - Premierul Florin Cîţu prezintă în plenul Camerelor reunite proiectul de buget pe fondul protestelor şi scandărilor parlamentarilor PSD, ceea ce a făcut necesară intervenţia preşedintelui Camerei Ludovic Orban.

UPDATE Comisiile pentru buget-finanţe ale Camerei şi Senatului au adoptat raport favorabil, în forma iniţiatorului, pe proiectul de buget şi au respins toate amendamentele depuse. Au fost depuse 3.523 de amendamente la proiectul bugetului de stat pe 2021 şi trei la proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat, însă toate au fost respinse.

„În cadrul dezbaterilor desfăşurate în perioada 25-27 februarie, membrii comisiilor sesizate în fond au analizat proiectul de lege şi anexele acestuia, raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2021 şi proiecţia acesteia pe anii 2022-2024, avizele asupra proiectului de lege, precum şi amendamentele formulate de senatori şi deputaţi şi au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte un raport comun de admitere asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul 2021 în forma prezentată de iniţiator”, arată raportul comun de admitere la proiectul bugetului de stat.

ŞTIREA INIŢIALĂ Comisiile pentru buget ale Parlamentului au adoptat sâmbătă un raport favorabil fără amendamente pe proiectul legii bugetului de stat, în forma iniţiată de Executiv. 

Astfel, bugetul de stat e stabilit la venituri în sumă de 173.700 miliarde lei, iar la cheltuieli 326.407 miliarde lei credite de angajament şi 261.050 miliarde lei credite bugetare, iar deficitul este de 87.349 miliarde lei.

La nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în 2021, în condiţiile unor venituri care reprezintă 32,67% din PIB, echivalentul a 364.907 miliarde lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, însemnând 444907 miliarde lei.

Creşterea economică este estimată la 4,31% prevăzută pentru acest an.

Şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2021 a primit aviz favorabil sâmbătă în comisiile pentru buget ale Legislativului, în forma iniţiatorului. Acesta este stabilit la venituri în sumă de 90.08 miliarde lei lei, şi la fel la cheltuieli, la credite de angajament şi la credite bugetare.

Suma de 283,325 milioane lei este pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi la cheltuieli este de140.395 milioane lei, la fel la credite de angajament şi la credite bugetare, iar excedentul este de 142.93 milioane lei.

Următoarele lucruri au fost luate în considerare în alcătuirea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an şi anume valoarea punctului de pensie de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% la 1 septembrie 2020, creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2021 la 5.380 lei, faţă de 5.150 lei estimat pentru anul 2020 şi 4.853 lei realizat în anul 2019.

De asemenea, a fost avută în vedere creşterea numărului de şomeri înregistraţi şi cifra ar fi de 310.000 de persoane pentru acest an, comparativ cu 305.000 anul trecut. Creşterea ratei şomajului înregistrat ar fi de 3,6%, comparativ cu 3,5% la sfârşitul anului trecut, conform notei de fundamentare a proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat.

Prin aceste proiect este asigurată repartiţia PIB pentru domeniul social care vizează sistemul public de pensii şi sistemul asigurărilor pentru şomaj. Este alocat un procent de 8,4% din PIB pentru a sprijini aceste două domenii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.