Senatul Statelor Unite a confirmat marţi nominalizarea Lindei Thomas-Greenfield în funcţia de ambasador la Naţiunile Unite, adăugând un membru important la echipa de securitate a preşedintelui Joe Biden, la aproape o lună de la audierea pentru confirmarea acesteia, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Membrii Senatului au votat cu 78 de voturi pentru şi 20 împotrivă pentru ca Thomas-Greenfield să reprezinte Washingtonul la Naţiunile Unite şi să facă parte din cabinetul Biden, depăşind cu mult majoritatea necesară.

Toate voturile  negative au venit din partea republicanilor.

Thomas-Greenfield, în vârstă de 68 de ani, face parte din serviciul extern de 35 de ani şi a lucrat pe patru continente, cel mai mult în Africa.

Republicanii care au votat împotrivă s-au concentrat pe un discurs al acesteia din 2019, în care s-a exprimat în favoarea Beijingului. Thomas-Greenfield şi susţinătorii ei au reacţionat, referindu-se la deceniile în care a lucrat ca diplomat, încercând că crească influenţa Statelor Unite şi să contracareze China.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.