Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) poartă o luptă feroce în vederea controlului capitalurilor în Europa, iar noi negocieri post-Brexit în domeniul financiar urmează să se încheie luna viitoare, cu privire la pierderea ”paşaportului european” de către instituţiile britanice din City, cel mai important cartier financiar din Europa, relatează Euronews.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Băncii Franţei, cel puţin 2.500 de locuri de muncă şi active în valoare de 170 de miliarde de euro s-au mutat din Regatul Unit în Franţa în cadrul Brexitului.

Parisul a primit deja aproximativ 100 de întreprinderi, potrivit unui studiu al cabinetului de consiliere Knight Frank, care analizează toate mişcările legate de Brexit începând din 2016.

”Parisul se află pe poziţia a doua, după Dublin, din motive evidente de apropiere geografică, culturală şi economică. Însă Parisul, care se afla mai degrabă în urma Frankfurtului şi Luxemburgului, este ancorat în prezent şi se află cu adevărat pe poziţia a doua”, declară CEO-ul Knight Frank France Vincent Bollaert.

Schimbări vizează mai ales domeniul financiar, un sector care reprezintă 7% din PIB-ul britanic.

City din Londra a fost o poartă de acces pe pieţe europene, însă noi negocieri post-Brexit, aflate în curs, se anunţă extrem de dure.

Este vorba despre alt acord al Brexitului, care priveşte în mod exclusiv acest sector neacoperit în textul convenit la sfârşitul lui decembrie şi care urmează să fie încheiat între Londra şi Bruxelles până la sfârşitul lui martie.

Mai multe capitale europene speră să profite pentru a atrage părţi ale imensei pieţe financiare britanice.

ECHIVALENŢE REVOCABILE

Acordul ar urma să le ofere întreprinderilor britanice echivalenţe ale paşaportului financiar european, pentru ca ele să poată să îşi continue activitatea. Însă aceste echivaente sunt revocabile.

”Sunt peste 50 de acorduri de negociat, care să permită Europei, în cazul unei evoluţii defavorabile ori considerată în acest fel o reglementare a compartamentului Regatului Unit, să suspende sau să suprime aceste echivalenţe”, declară un specialist în servicii financiare, asociat la Grand Thornton, Didier Alleaume.

Este vorba despre un acces limitat şi incert, care ar putea să încurajeze noi mutări.

”În acest moment observăm fonduri de investiţii cu sediul la Londra care vin să se instaleze la Paris, să caute sprijin pentru a-şi putea dezvolta operaţiunile. Brexitul a avut loc, mişcarea este în continuare în curs, rămâne de văzut cum vor susţine investitorii această mişcare. Iar istoria este cea care va spune acest lucru”, rezumă Didier Alleaume.

Potrivit unor experţi, Londra ar urma să rămână prima piaţă financiară a continentului, însă alte capitale europene, inclusiv Parisul, ar putea profita de Brexit pentrua urca în clasamentul mondial.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.